ACASĂ TV. Producătorii emisiunii au realizat un documentar despre populara actriţă.
Producătoarea emisiunii "Doamne de poveste" de pe Acasă, Ionela Bănărescu, spune: "Am vrut să facem un documentar artistic despre valori reale într-o piaţă în care tabloiodul vinde şi am reuşit. Avem norocul să facem ceea ce am visat".
Ionela Bănărescu: "Se vede o întoarcere la valori"
"Doamne de poveste", prezentată de Olivia Steer, este o emisiune de reportaje despre personalităţi feminine marcante. Fiecare episod spune povestea unei doamne importante în istoria prezentă sau trecută a României, cu ajutorul unui documentar artistic ce conţine mărturii şi reconstituiri cu ajutorul scenetelor.
"Urmărind comentariile postate pe site se vede o foame de întoarcere la valori. După prima ediţie, accesările la episodul cu Regina Maria mi-au demonstrat că există punţi între poveştile de dragoste de atunci şi cele de acum. Asta demonstrează că în natura umană transformările nu sunt mari", adaugă Ionela Bănărescu.
Deşi se gândeau că se adresează în special unui public matur, o treime din telespectatorii emisiunii duminicale sunt femei între 15 şi 24 de ani (27,8% din public). "Este o dovadă că tineretul încă mai crede în dragoste şi în sufletul pereche, şi că povestea adevăratelor valori e încă de actualitate", este convinsă producătoarea.
Ce urmează în ediţiile viitoare
Pentru episodul "Regina Maria", echipa a apelat la reconstituiri cu actori. În "Povestea unei iubiri infinite: Veronica Micle şi Mihai Eminescu", actorii au fost jurnaliştii. "Am descoperit cât de greu e să fii actor. Gândiţi-vă doar că, pentru scena cu plânsul, Adina s-a chinuit două ore", povesteşte producătoarea emisiunii.
Fiecare subiect necesită luni de discuţii şi nopţi pierdute. Detaliile sunt analizate, mai ales că imaginea trebuie să spună totul. "Ideea subiectului Regina Maria mi-a venit în ianuarie, dar de filmări ne-am apucat în iulie. Pentru că partea de producţie implică costuri, nu putem pierdem timp inutil", spune Bănărescu.
De duminic, 13 martie, "Doamne de poveste" va începe la ora 16.30 cu portretul actriţei Stela Popescu, care va vorbi despre despărţirea de tatăl ei, deportat în Siberia, întâlnirea cu el, după mulţi ani, într-o gară, şi despre dragostea fără margini pe care i-a purtat-o lui Puiu Maximilian: "Mai bine pleca după o femeie mai tânără decât să moară", este dovada altruistă a iubirii.
Pe lista doamnelor de poveste ce vor mai apărea în emisiune se regăsesc Florina Cercel şi Andreea Răducanu.