Ștefan Radu a imitat salutul nazist

Fundașul român de la Lazio a celebrat cu brațul drept ridicat, așa cum o făceau adepții lui Adolf Hitler

Ștefan Radu a găsit o modalitate controversată de a se bucura alături de fanii propriei echipe la meciul de sâmbătă seară Lazio - Napoli, scor 3-1. Radu a salutat cu brațul drept ridicat, după modelul nazist. Românul a făcut acest gest după ce, la scorul de 1-1, i-a oferit o centrare perfectă lui Mauri, care a marcat printr-o „foarfecă” superbă. Cotidianul „Il Messaggero” a notat că gestul fostului dinamovist a fost „Un fel de salut roman”. Se știe că suporterii formației Lazio sunt, în marea lor majoritate, adepți ai formațiunilor de extremă dreapta. Lazio a fost echipa de suflet a dictatorului Benito Mussolini. Paolo Di Canio, actualul manager al echipei engleze Swindon Town, a fost unul dintre cei mai iubiți jucători ai „biancocelestilor”, deoarece nu și-a ascuns niciodată simpatiile naziste și a celebrat fiecare gol folosind același salut.

„Nu face apologia fascismului” Conducerea clubului Lazio Roma l-a apărat pe fundașul român, susținând că secvența a fost „decupată” din filmul manifestării de bucurie a acestuia și că acesta n-a avut nicio intenție care ar fi putut da naștere la interpretări. „Unele organe de presă au publicat fotografia fotbalistului Ştefan Radu, luată ieri după bucuria victoriei echipei Lazio în meciul cu Napoli, atribuindu-i fapte ce fac apologia fascismului. Fotografia a fost luată dintr-un film ce reproduce cu exactitate mişcarea jucătorului, care se îndrepta spre tribună pentru a sărbători succesul cu fanii şi nu are legătură cu niciun alt gest. De altfel, faptul că jucătorul este tânăr, provine dintr-o ţară din Europa de Est şi nu este familiarizat cu mediul politic şi cultural italian ar fi trebuit să determine pe orice observator atent să prezinte şi să comenteze corect ceea ce prezintă cititorului. Lazio a disputat un meci excepţional pentru a-i aduce un omagiu lui Giorgio Chinaglia şi pentru a fi alături de tânărul Mirko într-un moment delicat al vieţii lui: jucătorii şi-au demonstrat mândria de a aparţine acestui club, istoriei sale şi şi-au manifestat apropierea de suporteri într-o demonstraţie de spirit şi participare care constituie un exemplu pentru întreg fotbalul italian. A încerca să se «murdărească» o zi de mare valoare etică şi sportivă cu aceste mistificări vulgare constituie o ofensă adusă tuturor fanilor, aşa cum este şi dezinformarea voluntară cu scopul de a perturba drumul echipei Lazio în faza finală a campionatului”, au menționat șefii laziali într-un comunicat pe site-ul clubului.