Încurajat de succesul pe care l-a avut, pe 7 şi 8 martie, cu cele două concerte unplugged "Te iubesc, femeie" de la Circului Variete Globus din Bucureşti, Stefan Bănică speră să pună bazele unei noi tradiţii legate de sărbătoarea dedicată femeilor.
"M-am simţit extraordinar, ca în mijlocul unei mari familii, şi nici n-am realizat când au trecut cele două ore de concert. Cred că fiecare dintre noi, cei de pe scenă, am dat în aceste două seri tot ce am avut mai bun. Şi chiar dacă a fost pentru mine puţin ciudat să stau două ore pe un scaun, fără să mă mişc şi fără a face show, comunicând, de această dată, doar prin muzică, a fost o experienţă extraordinară, pe care aş repeta-o oricând!", a declarat Stefan Banică.
Deşi la început a fost reticient în ceea ce priveşte spaţiul sălii de Circul Variete Globus, părându-i neconvenţional, ulterior artistul s-a arătat mulţumit de show. Pentru amenajarea spaţiului, cântăreţul a folosit aceeaşi echipă cu care lucrează de ani buni şi pentru concertele sale de Crăciun, susţinute la Sala Palatului.
Pe parcursul a 10 ani, Ştefan Bănică a reuşit să facă o tradiţie din show-ul de Crăciun, folosind toate ingredientele necesare: efecte speciale, grafică, ecrane de proiecţie şi balet. "Te iubesc, femeie!" se vrea un eveniment pe măsură, cu melodiile de dragoste pe care le-a compus de-a lungul carierei, cântece mai noi sau mai vechi, apărute pe discurile sale de-a lungul anilor. Soprana Mediana Vlad, un cvartet de coarde şi un percuţionist s-au alăturat grupului The 50’s şi formaţiei Rock’n’Roll Band pentru a da un surplus de valoare.
<iframe title="YouTube video player" width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/Fmg2E_k6y7U" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>