Ştefan Bănică dă în judecată tabloidul Cancan

În urma articolului cu titlul ”Presupusa amantă a lui Ştefan Bănică e însărcinată?”, apărut astăzi în Cancan, Ştefan Bănică a luat decizia de a da în judecată respectiva publicaţie, despre care spune că a adus un prejudiciu de imagine atât lui, cât şi familiei sale.

”(...)domnul Ştefan Bănică ia atitudine faţă de această gravă atingere adusă domniei sale, precum şi familiei, prin prezentarea către cititori, din partea Cancan, a unui material de presă neadevărat. Avocaţii săi au început deja demersurile legale pentru obţinerea reparării prejudiciului şi acţionarea în judecată a publicaţiei mai sus amintite. Astfel, publicaţia Cancan şi semnatarul articolului în cauză vor răspunde în instanţă pentru acest grav prejudiciu adus imaginii familiei Bănică”, se arată într-o notă de presă primită la redacţie. Ce l-a supărat pe artist?

Potrivit jurnaliştilor de la Cancan, Ştefan Bănică ar urma să devină tată, viitoarea mămică fiind fosta sportivă, acum actriţa Adriana Nicolae. Aceeaşi sursă mai arată că între Adriana şi Ştefan s-ar fi înfiripat o relaţie în timp ce ambii jucau în musicalul ”Chicago”.

Toate informaţiile au fost imediat dezminţite de către actor.

Ştefan Bănică este căsătorit cu fosta prezentatoare de televiziune Andreea Marin Bănică de cinci ani şi au împreună o fetiţă, Violeta.

Despre presupuse escapade ale lui Ştefan Bănică s-a mai scris, dar niciuna nu a fost nici dovedită şi nici nu a pus în pericol mariajul acestuia cu Andreea.