Steaua ţine Steagul sus

„Roş-albaştrii” s-au impus aseară, la Braşov, cu 2-1, şi rămân în lupta pentru titlu.

Echipa Steaua s-a impus aseară, în deplasare, în faţa formaţiei FC Braşov, cu scorul de 2-1.

„Roş - albaştrii” păstrează în continuare şanse la titlu, dar, pentru îndeplinirea obiectivului, au nevoie şi de paşii greşiţi ai rivalelor CFR Cluj şi FC Vaslui.

Martinovici, peste Tatu! Novak Martinovici deschis scorul, în minutul 14, profitând de marcajul larg al „stegarilor”. Sârbul a strâns trei goluri în şase zile, adică exact cât a marcat atacantul Tatu în tot campionatul!

Mai mult, Novak l-a depăşit pe Tatu la golurile marcate în acest sezon de Liga I având o reuşită în plus.

Raul Rusescu a dublat avantajul oaspeţilor dintr-un penalty obţinut tot de el.

Publicul braşovean şi-a acuzat favoriţii de non-combat şi a strigat: „Jucaţi fotbal!”.

Bulgarul Iliev a greşit ca un începător la golul marcat de gazde la începutul reprizei secunde.

Mihai Stoichiţă, antrenorul Stelei, a avut o grijă mare imediat după fluierul de final: să-l salute pe patronul Gigi Becali.