„Militarii” și formația din Târgu Jiu se vor duela, astăzi, de la ora 20:00, pe „Arena Națională”, în ultimul act al Cupei Ligii Adeplast
Atât Steaua, cât și Pandurii vor încerca să-și adjudece primul trofeu al sezonului. Un sezon în care „roș-albaștrii” se bat cot la cot cu ASA Târgu Mureș pentru cucerirea campionatului, în timp ce gorjenii nu au scăpat încă de emoțiile retrogradării.
„Militarii”, fără căpitan
Cele două trupe se vor înfrunta, astăzi, în finala Cupei Ligii Adeplast, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, Dolce Sport 1 și Look Plus.
Steaua se va prezenta pe „Arena Națională” fără căpitanul Cristi Tănase, care a suferit în etapa trecută o leziune fibrilară și va lipsi de pe teren aproximativ o lună de zile. Astfel, Tănase va rata toate meciurile Stelei din acest sezon, printre care și finala Cupei României, cu „U” Cluj, programată pe 31 mai. „Ne dorim ca la sfârşitul meciului acest trofeu să fie în vitrina clubului Steaua. E important pentru noi că am ajuns în finală şi ne dorim acest trofeu. Se întâlnesc două echipe foarte bune și sper ca spectacolul să fie pe măsură”, a declarat Costel Gâlcă, tehnicianul campioanei României.
Meci istoric pentru gorjeni
De partea cealaltă, Pandurii lui Edi Iordănescu luptă pentru a câștiga primul trofeu din istoria de 53 de ani a clubului. Însă, trei jucători ai trupei din Târgu Jiu vor evolua împotriva fostei echipe, alături de care au obținut cel puțin un titlu pentru Steaua: Mihai Răduț, Răzvan Stanca și Mihai Pintilii.
Pentru această finală, organizatorii au pregătit un spectacol pirotehnic incendiar, care nu s-a mai organizat niciodată pe un stadion de fotbal din România. Până acum, doar Steaua a mai organizat un spectacol cu lasere, în urmă cu un an, atunci când a cucerit titlul de campioană.