Steaua și CSA au îngropat securea războiului

Galeria CSA Sursa foto: EVZ

Valeriu Argăseală și George Boroi au ajuns la un acord de principiu în problema mărcii „roș-albastre”.

După ce în ultimele opt luni au avut mai multe runde de negocieri, Valeriu Argăseală, președintele Stelei, și George Boroi, conducătorul Clubului Sportiv al Armatei, s-au întâlnit din nou ieri și au reluat tratativele.

Acasă, în Ghencea

Subiectul a fost același, legat de marca Steaua, pierdută de clubul patronat de Gigi Becali, la finalul anului trecut.

Surprinzător, negocierile au ajuns la un punct comun și mai mult, reprezentanții CSA au anunțat că Steaua ar putea chiar să revină acasă, în Ghencea.

„Vor fi stabiliți termenii concreți ai colaborării”

„În cadrul întâlnirii, au fost reluate discuțiile privind o viitoare colaborare între cele două cluburi, având ca teme principale: 1. reglementarea problematicii legate de folosirea mărcii și 2. revenirea echipei de fotbal în complexul Ghencea. Cele două părți au convenit ca viitoarea colaborare se va face în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 3 decembrie 2014. În perioada imediat următoare vor fi stabiliți termenii concreți ai colaborării”, a fost anunțul CSA. Întâlnirea a venit la propunerea lui George Boroi, președintele Clubulu Sportiv al Armatei, dar Gigi Becali nici n-a vrut să mai audă de alte discuții și l-a trimis ca reprezentant pe Valeriu Argăseală.

Rădoi, mediatorul

Cel care a insistat ca Argăseală să primească „undă verde” pentru reluarea negocierilor a fost antrenorul Mirel Rădoi, care a încercat să-l lămurească pe Becali că exilul echipei pe „Arena Națională”, dar și situația neclară a palmaresului au alungat suporterii.

„Nu mai putem continua așa, nașule, trebuie să ne întoarcem la noi acasă. Am pierdut fanii, și așa trecem printr-o perioadă grea sportivă. Fără sprijinul tribunei, ne ducem în jos”, a spus Rădoi.

41 de ani a jucat Steaua în Ghencea, începând din 1974, anul în care a fost inaugurat stadionul