Steaua București a pierdut (0-1), pe Național Arena, prima manșă a duelului cu gruparea olandeză Twente Enschede din șaisprezecimile de finală ale Ligii Europa. Șansele ca elevii lui Ilie Stan să promoveze în faza următoare a competiției au primit o lovitură serioasă de la echipa antrenată de Steve McClaren.
Partida a început promițător pentru echipa patronată de Gigi Becali. Tatu a irosit cea mai bună ocazie de gol a steliștilor la mijlocul primei reprize, însă Mihaylov a ghicit intenția brazilianului - poate cel mai bun stelist azi - și a reținut. Twente și-a arătat colții prin Luuk De Jong, care a ratat incredibil din fața porții, dar mai ales prin Ola John, care l-a zăpăcit pe Ovidiu Dănănae în prima repriză. Același Ola John, un mijlocaș în vârstă de 19 ani cu origini liberiene, a marcat și singurul gol al meciului, executându-l splendid pe Tătărușanu, cu un lob de generic. Steaua a părut năucită de gol. Ilie Stan i-a aruncat în luptă pe frații Costea, însă nici aceștia nu au reușit să aducă golul visat de cei peste 40.000 de fani prezenți la meci. Toate avânturile ofensive ale Stelei au fost fragile, iar bărbătoasa defensivă batava a făcut față fără emoții. Tatu a mai ratat o ocazie bună înainte de final, însă șutul său nu a nimerit poarta. Șansele Stelei de a trece de Twente sunt minore. Primele declarații ale oficialilor echipei bucureștene au fost însă războinice.
"Când iei gol aiurea așa... Nu putea să fie 0-0, sa fie bine. Prepeliță a dat pe lângă ea, Tătărușanu doarme în poartă. E o rușine să iei gol din scăriță când ai doi metri. Dar calificarea nu e pierdută", a spus Gigi Becali, după meci, luându-l la rost pe Ciprian Tătărușanu și propunându-i lui Ilie Stan pe Răzvan Stanca pentru postul de portar.
"Dai un gol acolo și gata. Nu e o echipă pe care nu putem să o batem. Dacă jucăm ca azi, nu ai cum să o bați. Nu s-a văzut nicio diferență pe teren. Am avut ocazii mai multe decât ei. Ei au profitat de tâmpeniile lui Dănănae", a adăugat patronul Stelei. "Nu am reușit să înscriem. Fotbalul se joacă pe goluri și fotbalul greșeală așteaptă. Felicit jucătorii. Nu am ce să le reproșez. Felicit spectatorii. Putem întoarce rezultatul. Trebuie să uităm acest joc", au fost primele propoziții formulate de antrenorul Ilie Stan, după eșecul cu Twente. Portarul Ciprian Tătărușanu a explicat succint faza golului: "A fost o execuție frumoasă. Nu îmi reproșez nimic". STEAUA - TWENTE 0-1 A marcat: Ola John (53) Steaua: Tătăruşanu - Dănănae, Chiricheş, Geraldo, Brandan - Rusescu, Prepeliţă, Bicfalvi, Tănase - Tatu, Nikolici. Rezerve: Stanca, Iliev, Fl. Costea, Răduţ, M. Costea, Latovlevici, Martinovici. Antrenor: Ilie Stan Twente: Mihaylov - Cornelisse, Wisgerhof, Rosales, Douglas - Brama, Fer, Janssen - Chadli, De Jong, Ola John. Rezerve: Boschker, Bengtsson, Leugers, Buysse, Roseler, Bajrami, Plet. Antrenor: Steve McClaren Min. 90 - Final de meci. Steaua nu a reușit să egaleze, iar Twente se întoarce în Olanda cu un avantaj de un gol. Min. 84 - Mihai Costea a șutat peste poartă de la 20 de metri. Steaua crește presiunea la poarta olandezilor. Dacă ritmul va rămâne același, românii au șanse mari să înscrie. Min. 80 - Steaua atacă în valuri. Geraldo a trimis puțin pe lângă poartă, la scurt timp după ce Mihaylov respinsese în corner un alt șut periculos. Min. 75 - Huiduielile fanilor steliști se intensifică. Brandan a bătut greșit un aut. Ola John a fost înlocuit cu Bajrami. Mihai Costea a intrat și el pe teren. Min. 70 - Tatu irosește cea mai mare ocazie a gazdelor din prima repriză. Brazilianul a trimis pe lângă poartă, după o pasă genială a lui Martinovici. Min. 66 - A intrat și Florin Costea pe teren. Tănase a fost blocat în ultima clipă de defensiva olandeză, care nu are însă o viață prea grea în aceste momente. Min. 62 - Elevii lui Ilie Stan atacă, însă fără vreo noimă. Min. 58 - Steaua nu se regăsește. Chadli a trecut și el pe lângă gol, însă, de această dată, Tătărușanu s-a opus. Min. 55 - Martinovici primește cartonașul galben. Fanii Stelei au început să fluiere. Românii nu găsesc drumul spre poarta oaspeților. Calificarea se îndepărtează cu fiecare secundă care trece. Min. 53 - GOL TWENTE! Ola John dă lovitura pe Național Arena. Mijlocașul olandez în vârstă de 19 ani s-a distrat cu Brandan și l-a umilit pe Tătărușanu cu un lob de la 16 metri. Min. 50 - Steaua a început mai bine. Ocaziile întârzie să apară. Twente pare mulțumită cu rezultatul de pe tabelă. Min. 46 - A început partea secundă. Ilie Stan nu riscă și l-a înlocuit pe Ovidiu Dănănae, depășit clar de Ola John în prima repriză și singurul stelist cu cartonaș galben în cont, cu Novak Martinovici. Min. 45 - Pauză pe Național Arena. După o repriză în care ambele echipe au irosit câteva bune șanse de gol, Steaua și Twente sunt la egalitate, scor 0-0. Min. 41 - Nikolici trimite și el pe lângă poartă de la marginea careului. Este pentru a patra oară când steliștii șutează imprecis, în dreapta lui Mihaylov.
Min. 40 - Tatu se descurcă excelent în careu, unde cade, ușor, cerșind un penalty, care nu a fost acordat. Min. 36 - E rândul olandezilor să rateze. Ola John a centrat în careu, Tătărușanu a ieșit neinspirat, De Jong a lăsat mingea pentru Chadli, mai bine plasat, care a luat la țintă al doilea inel al unei peluze de pe Național Arena. A fost a doua mare ocazie irosită de Twente la București. Min. 34 - Rusescu șutează aiurea de la marginea careului. Mijlocașul Stelei era într-o poziție foarte bună.
Min. 32 - Rosales șutează pe lângă poartă de la marginea careului. Olandezii par mai proaspeți, se găsesc mai ușor pe teren și au o viziune mai bună în teren. Steaua compensează prin intercepții și incursiuni personale. Min. 30 - După câteva minute foarte agitate, ritmul meciului s-a mai domolit. Steaua și-a regăsit echilibrul. Min. 26 - Tătărușanu a respins de două ori în corner, după două ocazii destul de bune ale oaspeților, care au revenit furtunos în meci.
Min. 24 - RATARE URIAȘĂ TWENTE! Luuk De Jong șutează pe lângă minge din fața porții lui Tătărușanu. A fost o execuție de nota 2 pentru numărul 9 al olandezilor. Min. 22 - Nikolici își bate joc de o posesie, șutând de la 30 de metri. Mingea s-a dus mai aproape de colțul terenului decât de poarta formației vizitatoare. Steaua domină, însă nivelul jocului este foarte slab. Min. 21 - Tatu își așează mingea cât poate de bine în interiorul careului batav, însă șutul său la colțul lung a fost reținut de bulgarul Mihaylov. Min. 16 - După primul șut, Steaua sparge gheața și la cartonașe. Ovidiu Dănănae a fost avertizat pentru o talpă pe glezna lui Luuk De Jong, vedeta oaspeților. Min. 14 - Raul Rusescu, absent din meci până în acest moment, prinde un șut bun de la aproape 30 de metri, însă mingea trece puțin pe lângă poarta lui Mihaylov. Min. 10 - Nimic palpitan la cele două porți până în acest moment. Steaua pare să fi pus stăpânire pe meci, însă doar la nivelul posesiei. Min. 5 - Jocul nu are un ritm prea ridicat. Ola John, proaspăt convocat la naționala Olandei, a centrat periculos în careu, însă Tătărușanu a reținut fără probleme. Min. 3 - Twente pasează lin. Steaua nu reușește să țină de minge. Cu toate acestea, olandezii nu au trecut nici ei periculos de centrul terenului. Geraldo nu a reușit să reia o centrare a lui Brandan. Minutul 1 - Bună seara! Steaua întâlnește, de la această oră, pe Național Arena, gruparea olandeză Twente Enschede. Atmosfera este incendiară. Gazonul arată bine. Fanii stelei i-au dedicat coregrafia lui Mihai Neșu. Ninge. Batavi au avut lovitura de start. UPDATE 7: Schalke 04 și Viktoria Plzen au remizat, scor 1-1, pe terenul cehilor. Învingătoarea acestei confruntări va juca împotriva Stelei, în optimile de finală, dacă oamenii lui Ilie Stan vor reușii să treacă de Twente. UPDATE 6: Bișnițarii își vând biletele aproape gratis. La stadion au ajuns deja 30.000 de spectatori. Gazonul arată bine, însă pare peticit. UPDATE 5: Înainte de meci, în apropiere de Centrul Vechi, mai mulți suporteri olandezi au fost atacați de steliști, iar batavii au ieșit destul de șifonați. Cele două galerii s-au bătut și în 2009, la Piața Izvor. UPTADE 4: A început să ningă la "Naţional Arena". Terenul a fost acoperit cu o prelată, pentru a fi protejat. UPDATE 3: Steliştii au fost la o scurtă plimbare, în timp ce olandezii au rămas în apropierea hotelului, unde au încercat să îl prindă într-o ambuscadă pe antrenorul Steve McClaren, care a căzut victima unui atac cu bulgări de zăpadă. UPDATE 2: Presa olandeză nu alocă spaţii mari partidei de la Bucureşti, tot interesul fiind captat de duelul dintre Ajax Amsterdam şi Manchester United, capul de afiş al şaisprezecimilor de finală ale Ligii Europa. Tot în această seară, AZ Alkmaar dă piept cu gruparea belgiană Anderlecht Bruxelles. UPDATE 1: RATB va suplimenta numărul de troleibuze care vor fi disponibile fanilor după meciul cu Twente. Temperatura la ora partidei va fi de aproximativ -6 grade Celsius. În tabăra "roş-albaştrilor" s-a produs implozia, chiar înaintea meciului de diseară cu Twente.
Fostul oier a agitat apele de câteva zile, spunând că va insista ca Eric Bicfalvi să nu fie titular. Antrenorul Ilie Stan s-a justificat că nu are altă soluţie , fiindcă fundaşul stânga Iasmin Latovlevici este accidentat, iar închizătorul Alexandru Bourceanu este suspendat.
În aceste condiţii, Pablo Brandan urma să fie mutat fundaş stânga, deoarece acolo nu mai avea altă soluţie, în afara tânărului Valeriu Lupu, iar Eric Bicfalvi urma să intre la "închidere".
Fotbaliştii au făcut front comun cu antrenorul şi au ameninţat că nu vor intra pe teren, dacă Bicfalvi va fi sărit.
"Dau bani şi iau alţii"
Mare amator de scandaluri, Gigi Becali atât a aşteptat şi a declanşat aseară "taifunul" împotriva fotbaliştilor, dar a avut abilitatea să mistifice adevărul în folosul său. Ca să nu-şi pună iar suporterii în cap, Gigi a zis că jucătorii s-ar fi răsculat peste capul antrenorului, deşi titularizarea lui Bicfalvi a fost chiar ideea tehnicianului : "Cică jucătorii au zis că dacă nu intră Bicfalvi, nu mai intră niciunul în locul lui. Păi, uite, bă, că nu-l las şi să vedem dacă nu intră! Se poate întâmpla la mine la echipă aşa ceva? Să nu se mai prezinte la antrenamente, ce mare lucru? Dau alţi bani, iau alţii. Eşti jucător profesionist, faci ce zice antrenorul, nu faci ce vrei tu, că intri, că nu intri. Aşa s-a întâmplat la Rapid sau la Vaslui, dar la Becali nu se poate întâmpla niciodată aşa ceva".
PE LISTA NEAGRĂ
L-a enervat fiindcă a refuzat să plece
Eric Bicfalvi (24 de ani) a intrat în această iarnă în ultimele şase luni de contract cu Steaua. Gigi Becali a vrut să-l vândă, oferindu-l la FC Vaslui şi la Dinamo, dar mijlocaşul s-a hotărât să mai îndure o jumătate de an de chin printre "roşalbaştri", pentru a pleca apoi liber. Gigi s-a enervat teribil că a pierdut câteva sute de mii de euro, pe care le-ar fi putut lua acum pe mijlocaş, şi s-a răzbunat pe Bicfalvi când a împărţit primele pentru calificarea în primăvara Ligii Europa. Susţine că anul trecut jucătorul l-a păcălit Bicfalvi n-a luat niciun euro, spre deosebire de alţi jucători, precum puştiul Iulian Roşu, cu toate că a evoluat mult mai mult decât acesta (Eric - 139 de minute în patru partide, Roşu - 15 minute în două jocuri).
Gigi Becali a susţinut, ieri, că jucătorul ar fi primit nişte bani nemunciţi şi de aceea l-a "sărit" acum de la primă.
"Bicfalvi are un salariu de 2.700 de dolari pe lună. Am făcut un contract cu el şi i-am dat 20.000 de euro pentru 2 luni. Acum un an a zis că prelungim contractul şi i-am dat 2 luni câte 10.000 de euro în plus crezând că îi prelungim contractul. Noi n-am înregistrat acel contract în 45 de zile, dar el banii i-a luat. Din acest motiv nu i-am mai plătit primă de calificare", a spus Becali.
ALT "CLIENT"
"Mihai Costea nu-mi ţine mie socoteală"
Eric Bicfalvi nu este singurul jucător din lotul Stelei care trebuie să suporte toanele patronului. Mihai Costea a intrat şi el în gura fostului oier, dar, spre deosebire de Bicfalvi, care se va "elibera" la vară, "Nilă" mai are patru ani şi jumătate de contract cu Steaua şi de posibile atacuri din partea patronului.
Mihai Costea s-a supărat tot din cauza primei de calificare în primăvara europeană, iar Gigi Becali a răbufnit în stilul caracteristic.
"Mihai Costea a primit banii pentru cât a jucat, adică 7.000 de euro. El s-a plâns că vrea 10.000. Cel care a jucat mai mult, a şi luat mai mult. Probabil că Daniela Crudu vrea mai mult. Mihai Costea nu-mi ţine mie socoteală! N-am ajuns eu să dau explicaţii unui fotbalist", a tunat Becali.
Toamna trecută, fostul oier l-a taxat cu regularitate pe "Nilă", numindu-l fie "mortăciune", fie "măscărici".