Peste 300 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre F.C. STEAUA Bucureşti – F.C. ASTRA Giurgiu, din cadrul Cupei Ligii Profesioniste de Fotbal, care se va disputa miercuri, 18 februarie a.c., pe stadionul „Ghencea” din capitală, începând cu ora 19.00.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 17.00 doar pe bază de bilete şi invitaţii. Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.
De asemenea, recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Reguli pentru intrarea pe stadion
Jandarmeria Capitalei anunţă suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.
Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.
Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.