Steaua a bătut la Târgu Mureş, după un meci în care arbitrul Tudor a fost "vioara întâi"

Steaua a bătut FCM Târgu Mureş printr-un gol marcat de Bilaşco în prelungirile partidei, într-un meci contând pentru etapa a XVI-a din Liga I la fotbal. Meciul a fost făcut praf de centralul Alexandru Tudor.

Steaua s-a acoperit de ridicol la Târgu Mureş, unde a învins în prelungirile meciului printr-un gol al lui Bilaşco. A fost unul dintre cele mai slabe meciuri din actualul sezon al Ligii I la fotbal. "Vioara întâi" a meciului a fost centralul bucureştean Alexandru Tudor, care a ţinut, ca de obicei, neapărat să iasă în evidenţă. Tudor a arbitrat cu cartonaşele în mână, dând avertismente şi dictând eliminări cu o uşurinţă condamnabilă. Tudor e acoperit de regulament în multe din deciziile sale, dar are "meritul" de a fi stricat un meci care se anunţa echilibrat având în vedere valoarea celor două echipe. Steaua a fost însoţită la Târgu Mureş de noul manager general, Mihai Stoica, revenit la gruparea "roş-albastră" după trei ani şi jumătate, timp în care s-a porcăit cu patronul Gigi Becali pe unde au apucat. Împăcarea cu iz de telenovelă dintre Stoica şi Becali e privită diferit de fanii Stelei. Mihai Stoica a şi recunoscut că nu s-a bucurat în ultimii trei ani şi jumătate de victoriile Stelei! Stoica a făcut spectacol la golul lui Bilaşco, aruncând cu hainele pe jos! "Din respect pentru Lăcătuş" Gigi Becali n-a făcut deplasarea la Târgu Mureş. "Din respect pentru Marius Lăcătuş n-am mers. N-am vrut să mă întâlnesc acolo cu Ladislau Boloni ca să zică lumea ceva", a explicat Gigi Becali. Meciul l-a enervat teribil pe Becali, care ar fi fost dispus să facă o nouă revoluţie la Steaua, dacă echipa lui Lăcătuş n-ar fi bătut. "Bilaşco e absolvit de orice păcate pentru golul marcat astăzi la Târgu Mureş. dacă nu băteau era jale mare. Acum nu mă mai interesează. Dădeam jumate de echipă afară şi aduceam 6 oameni de la echipa a doua", a spus Becali. Nici internaţionalul Iulian Apostol n-a făcut deplasarea la Târgu Mureş. Adus de la Unirea Urziceni în această toamnă, Iulian Apostol şi-a reziliat contractul cu Steaua ieri. Şeful CCA e supervizor Marius Lăcătuş n-a putut conta la Târgu Mureş pe Geraldo, suspendat. Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat la FCM Târgu Mureş - Steaua pe bucureşteanul Alexandru Tudor. Ca să fie sigur că totul va fi bine, Vasile Avram, şeful CCA, s-a desemnat supervizor la acest meci!

FCM Târgu Mureş - Steaua 1-0 Marcator (i): Bilaşco (91) FINAL min. 92: OCAZIE ULUITOARE A GAZDELOR! min. 91: Gol Steaua: Bilaşco, care a reluat cu capul din 6 metri centrarea lui Bonfim; la oficială, Mihai Stoica, noul manager general al clubului, face spectacol; Stoica face o criză de isterie la golul lui Bilaşco! min. 91. Stancu şutează din 16 metri, la peste 20 de metri de poarta lui Şteţca! min. 90: se joacă la o poartă, cea a lui Şteţca! Steaua e impotentă! min. 88: STANCU ŞI BILAŞCO RATEAZĂ CU POARTA GOALĂ, după o centrare de pe stânga!!! min. 87: FCM n-a mai trecut centrul terenului de minute bune! min. 85: Steaua domină, cu fundaşii în terenul gazdelor, dar fără niciun fel de orizont; ocaziile ivite sunt rezultatul unor faze întâmplătoare; min. 83: Şteţca a scos incredibil superba lovitură de cap a lui Stancu! min. 83: cartonaş galben: Stancu!!! min. 82: schimbare la Steaua: Răduţ, iese Surdu. min. 80: Steaua domină, dar nu joacă absolut nimic! min. 78: cartonaş galben: Kapetanos! min. 78: Kapetanos marchează, dar Tudor anulează golul pe motiv de henţ! min. 74: Surdu trage din afara careului mare, dar Şteţca scoate în corner. min. 74: cu doi oameni în plus, Steaua domină, dar nu îşi crează nicio ocazie! min. 72: schimbare la Steaua: Bilaşco, iese Galamaz. min. 70: schimbare la FCM: Stângă, iese Stere. min. 67. cartonaş roşu şi pentru Vasilache!!! Vasilache a avut o intervenţie dură la Stancu! min. 66: spectacol total: Tudor îl elimină pe Topic! Jucătorul de la FCM a intrat cu cotul la Kapetanos! min. 62: Tudor arată primul galben în această repriză! Pop, fault! min. 61: schimbare la Steaua: Marinescu, iese Tănase min. 61: schimbare la FCM: Pop, iese Vagner min. 60: se joacă, în sfârşit cât de cât mai frumos, pe contre: Vagner trage tare, prinde Tătăruşanu; Ricardo şutează, Şteţca scoate în corner; Kapetanos reia peste. min. 58: ocazie monumentală pentru Steaua: Stancu, angajat excelent de Ricardo, a şutat, dar Şteţca a scos!!! min. 57: ocazie uriaşă a gazdelor: Vagner, scăpat singur, pe stânga, trage, dar Tătăruşanu parează min. 55: gazdele cer penalty la o cădere teatrală a lui Vagner min. 54: ocazie uriaşă pentru Steaua: Kapetanos a scăpat singur cu portarul advers, după o pasă a lui Brandan, dar s-a complicat incredibil! min. 50: ocazie pentru gazde; Surdu a respins din apropierea liniei porţii steliste, la o centrare a lui Astafei! min. 46: a început repriza secundă Fără ca cele două echipe să joace dur, bucureşteanul Alexandru Tudor a făcut show: 2 cartonaşe roşii, 7 galbene a arătat centralul în doar 45 de minute! PAUZĂ min. 44: Steaua nu joacă nimic. min. 41: un nou cartonaş galben arătat de Tudor: Topic, fault la Surdu! min. 35: e meciul lui Alexandru Tudor! min. 34: cartonaş roşu: Bicfalvi, pentru un presupus cot în figură la un duel cu Astafei!!! min. 33: schimbare la FCM: D. Roman, iese Fl. Dan min. 31: cartonaş galben: Ricardo, fault la Stere. min. 29: meciul e echilibrat. min. 23: Alexandru Tudor face spectacol! min. 22: cartonaş galben: Tănase, care l-a lovit fără balon pe Vasilache! min. 20: lovitura liberă a fost bătută de Topic în zid. min. 19: alt cartonaş galben: Galamaz, care a făcut fault în postură de ultim apărător! min. 18: arbitrul Tudor e în zi mare! Tudor mai arată un galben: Vârtic! min. 18: Topic a bătut periculos o lovitură liberă, din lateral dreapta, dar nimeni n-a deviat, iar Tătăruşanu a prins. min. 18: deşi are om în plus, nu joacă nimic. min. 13: cartonaş roşu: Fernandez!!! Centralul Tudor îl elimină pe Fernandez, de la FCM Târgu Mureş, pentru un fault dur, dar nu de roşu! Fundaşul gazdelor a ratat mingea şi l-a lovit pe Kapetanos! min. 12: cartonaş galben: Surdu. min. 8: cartonaş galben: Stere. min. 5: ocazie pentru Steaua, la o lovitură liberă bătută de Brandan. min 3: cartonaş galben: Brandan min. 1: FCM trage primul şut pe poartă, dar Tătăruşanu prinde. min. 1: a început meciul; FCM Târgu Mureş a avut lovitura de începere;

FCM Târgu Mureş: Şteţca - Vagner, Cordoş, Sosa, Fernandes, Topic - Vasilache, Vârtic, Stere, Fl. Dan - Astafei Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău Rezerve: Dănălache, Bălău, Veljovici, Dan Roman, Târnăvean, Pop, Fl. Stângă

Steaua: Tătăruşanu - Bonfim, Galamaz, Gardoş, Brandan - Bicfalvi, Ricardo - Tănase - Surdu, Stancu, Kapetanos Antrenor: Marius Lăcătuş Rezerve: Lungu, Abrudan, Răduţ, Onofraş, Bilaşco, Marinescu, C. Matei

Arbitri: Alexandru Tudor - Cristian Nica, Aurel Oniţă - Cătălin Popa