Steaua a ajuns la un acord cu Bourceanu şi Nikolici

Mijlocaşul şi atacantul de la Poli Timişoara vor parafa astăzi contractele cu cea mai titrată echipă din ţară.

Steaua a reuşit, în sfârşit, ieri, să ajungă la un acord cu mijlocaşul Alexandru Bourceanu şi cu atacantul Stefan Nikolici, de la Poli Timişoara. Cei doi vor semna însă astăzi angajamentele cu "roş-albaştrii".

Bourceanu (26 de ani) va parafa un contract pe trei ani şi va încasa un salariu stagional de 150.000 de euro. Muntenegreanul Stefan Nikolici (21 de ani) va fi împrumutat pe un an, cu opţiune de cumpărare definitivă.

"Gladiatorii" anti tiki-taka

"În proporţie de 99 la sută ne-am înţeles. Am vorbit şi cu Iancu, şi cu jucătorii. Le convine şi lor. Mâine (n.r. - astăzi) vor fi la antrenament", a declarat Gigi Becali ieri, mândru nevoie mare că a izbutit să mai mişte ceva pe piaţa transferurilor.

Apoi, ca de obicei, Gigi a început să-şi laude achiziţiile. "Bourceanu este fotbalistul pe care, când îl ai în teren, ai 12 jucători. Pe el îl bagi în teren şi stie ce are de făcut. El e ca un gladiator, îşi ia sabia în mână şi se opreşte în poarta lui Bălgrădean, Nuno Claro sau Dani Coman (n.r. - portarii de la Dinamo, Rapid şi CFR Cluj). Luptă cât pentru doi. Bourceanu este jucătorul care ne- a lipsit nouă, un fel de Mirel Rădoi, Paraschiv şi Lovin. Părerea mea e că jucătorii ăştia au ţinut Steaua în frunte. Fotbalişti agresivi, de luptă, pe care nu iam avut în ultimii ani şi am suferit", a spus fostul oier despre mijlocaşul central din Galaţi.

"Nikolici este jucătorul care, în situaţia în care nu putem juca «tiki-taka Barcelona», pe care tot am strigat-o şi am urlat- o, poate fi atacantul de careu. Probabil, în viitorul apropiat, Steaua va domina jocul şi are nevoie de un atacant puternic în faţă", a declarat Gigi despre muntenegreanul de 1,93 metri.

"Antrenorul" Gigi face iar echipa

Gigi a început iar să-şi exprime "ideile" tactice şi să anunţe formula de echipă cu care Steaua ar trebui să înceapă partidele în perioada următoare.

"Probabil, vor veni şi Prepeliţă şi Moraes. Dacă vine Prepeliţă, mai sunt Bourceanu, Nikolici, Tănase şi cu Mihai Costea. Sunt cinci jucători noi care intră titulari. Doi mijlocaşi centrali, doi atacanţi şi Tănase în stânga. Sunt cinci jucători de mare valoare care vor schimba faţa echipei. Va fi cu totul altceva. Pe lângă ăştia, mai vin încă doi jucători. Matei, pe care l-am văzut ce poate, a demonstrat şi m-a încântat, şi Brandan, care o să fie fundaş stânga. Se schimbă toată faţa echipei. Plus că vine şi Geraldo, sunt opt jucători deja. Gardoş joacă altceva cu Geraldo, are un tovăraş care îi ţine spatele", s-a umflat în pene Becali.

Fostul oier uită un amănunt important: orice echipă are nevoie de omogenitate.

"Am fost idiot că am crezut în Bicfalvi"

Gigi nu s-a abţinut nici ieri să nu desfiinţeze câţiva fotbalişti şi a anunţat "indezirabilii" care nu mai au loc în formaţie.

"Cu Bicfalvi la mijloc nu poţi juca fotbal. Eu am fost un idiot că tot am crezut în el şi tot l-am ţinut acolo că a jucat bine într-un meci cu Liverpool şi gata. Iar Brandan nu e mijlocaş, e numai fundaş stânga. Noi am jucat cu doi închizători şi n-aveam nimic în atac. Răduţ vrea să arate ca Beckham, că are şi tatuajul la spate. Vrea să arate că e mare coordonator. E talentat, dar îi mai trebuie seriozitate. Latovlevici, când s-o mai gândi să aibă din nou viteza pe care o avea, o să joace... El urca, era bun pe atac, dacă nu mai e bun nici pe atac, de ce să-l mai ţii fundaş stânga?"

"Negocierile cu Bourceanu s-ar fi putut încheia mai repede, dar Steaua a făcut iniţial o propunere prea mică. Au revizuit-o şi ne-am înţeles. Mai rămâne doar să semnăm actele.“ FLORIN IACOB, impresarul lui Alexandru Bourceanu

4 meciuri în echipa naţională a României a strâns Alex Bourceanu. Stefan Nikolici n-are nicio selecţie în echipa mare a Muntenegrului, dar are 14 partide la formaţia de tineret a ţării sale.

INCREDIBIL

Fostul oier are răbdare cu Ronny Levy

Patronul "roş-albaştrilor" are o plăcere nebună să schimbe antrenorii ca pe ciorapi, dar, incredibil, acum mai are răbdare cu Ronny Levy. Becali n-a mai tunat şi n-a mai fulgerat, ci dimpotrivă, l-a absolvit pe israelian de orice vină pentru startul dezastruos de sezon.

"De Ronny Levy nu se poate discuta la ora asta. E un singur meci. Nu are toţi jucătorii la dispoziţie. El la ora asta e musafir. N-a intrat încă în pâine. N-am ce să-i reproşez. Nu am dreptul să vorbesc despre el pentru că eu sunt vinovatul, nu i-am adus mijlocaşi. N-am ce să reproşez nici echipei. Ei ar putea spune că vor să joace fotbal, dar nu au «creierul », adică mijlocul terenului. Ce pot să-i zic eu lui Bănel, Tatu, chiar şi lui Rusescu, dacă eu nu le-am adus «creierul» la mijloc", a declarat Becali.