Stea de DIAMANT cât Terra de mare, în Constelaţia Vărsătorului | FOTO

O stea alcătuită în întregime dintr-un diamant uriaş, cu o mărime apropiată de cea a Terrei, se află la o distanţă de 900 de ani-lumină, în constelaţia Vărsătorului, susțin cercetătorii americani.

Este cea mai rece şi mai îndepărtată stea din clasa piticelor albe descoperite vreodată. Pentru că temperaturile sunt atât de scăzute, carbonul din structura ei s-a cristalizat şi a format un fel de diamant uriaş în spaţiu, relatează Mediafax, citând Daily Mail.

"Este cu adevărat un obiect remarcabil. Ştiam că astfel de obiecte trebuie să existe, dar ele sunt atât de estompate, încât sunt foarte greu de detectat", a declarat  autorul descoperirii, David Kaplan, profesor la Universitatea Wisconsin-Milwaukee.

Nestemată stelară

David Kaplan şi colegii lui au descoperit această "nestemată stelară" cu ajutorul Green Bank Telescope (GBT), operat de National Radio Astronomy Observatory (NRAO), şi folosind datele transmise de Very Long Baseline Array (VLBA).

Piticele albe sunt formaţiuni cereşti foarte dense, rezultate din implozia unor stele de dimensiunea Soarelui, aflate la sfârşitul ciclului lor de viaţă, care formează obiecte aproximativ de mărimea Terrei.

De aceeaşi vârstă cu Calea Lactee

Compuse mai ales din carbon şi oxigen, piticele albe se răcesc lent şi pălesc în intensitate de-a lungul a câtorva miliarde de ani. Obiectul din acest studiu pare să aibă aceeaşi vârstă cu Calea Lactee, aproximativ 11 miliarde de ani.

Steaua de diamant a fost identificată datorită însoţitorului ei, un pulsar denumit PSR J2222-0137, cu care formează un sistem binar.