În Bucureștiul interbelic erau câteva statui celebre, care nu aveau nicio valoare, dar stârneau râsul. Despre câteva ne-a lăsat scris Henri Stahl:
O statuie foarte admirată, dar numai de o singură persoană, este bustul în bronz pe care și l-a ridicat însuși, în grădinița din fața blocului unde-și are apartamentul ce dă în Cișmigiu, poetul Victor Eftimiu.
E întrebare însă dacă, moștenitoriii săi sau invidioșii săi colegi din timpul vieții, îi vor muta bronzul la Bellu.
Un bust, foarte cunoscut pe vremuri de cei ce își făceau armata la regimentul 6 Mihai Viteazul, este al maiorului ENE.
Când un sublocotenent activ sau de rezervă venea pentru întâia oară la cazarma din Dealul Spirii, după ce se prezenta colonelului și ajutorului său, era matematic întrebat de vreun binevoitor:
-Te-ai prezentat maiorului Ene?
-Nu!
-Aoleo!... Du-te repede, omule, să nu te ia la ochi!
Și bietul ofițeraș alerga prin sălile vastei cazărmi întrebând îngrijorat: ”Unde e domnu maior Ene?”.
Un plutonier grav sau chiar un planton mai mucalit îl îndrepta atunci spre o sală din fund unde era… bustul în ghips al eroului de la Grivița.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric