Un tun cu laser complet operațional urmează să fi e instalat pe un distrugător american în mai puțin de doi ani. Va fi prima dată când o astfel de armă va fi purtată de o navă de război afl ată în activitate.

Silențioasă, invizibilă, instantanee, nesupusă gravitației, capabilă de o precizie uimitoare și de lovire a unor ținte considerate de neatins (precum rachetele sol-aer sau de croazieră, obuzele de artilerie sau de mortier), arma laser nu mai este apanajul Hollywood-ului. Războiul stelelor se mută pe mare, și asta înainte de 2021, pe o navă de luptă aflată în prima linie. Marina americană a anunțat că a comandat grupului Lockheed Martin să instaleze o armă optică cu laser de mare energie (HELIOS) la bordul unui distrugător al flotei sale din Pacific, relatează news.co.au.

Va topi coca navelor

Este vorba de un tun laser cu o putere de 60 de kw, capabil să găurească structura navelor și să topească componentele vitale ale dronelor. În final, armata americană speră că această armă (defensivă) va fi capabilă să lovească rachetele hipersonice. Marina americană a făcut o comandă de 150 de milioane de dolari pentru două astfel de dispozitive. Dar și Rusia are deja sisteme similare pentru a-și apăra instalațiile de la sol. „Vom da foc la vapoare dacă veți dori și vom continua cu această tehnologie”, a declarat contraamiralul Ron Boxall la Summit-ul privind energia direcționată, organizat la Washington cu câteva zile în urmă. Un tun laser va fi instalat și tastat la baza guvernamentală White Sands din Las Cruces (New Mexico) unde sunt testate sisteme de propulsie de rachete, inclusiv ale NASA, componente aeronautice și materiale potențial periculoase. Un altul va fi instalat de un distrugător modern din clasa Arleigh Burke.

„Programul HELIOS este primul de acest gen. El asociază funcționalitatea armelor laser, supravegherea pe distanțe lungi și capacitatea de contracarare a sistemelor aeriene fără pilot, crescând considerabil opțiunile de apărare disponibile US Army”, a declarat Michele Evans, purtător de cuvânt al Lockheed Martin. Provocarea va consta ca arma laser să funcționeze în armonie cu toți captatorii și sistemele de arme conectate la rețeaua informatică complexă a sistemului Aegis al distrugătorului.

Antidrone, antirachetă

Pe de altă parte, sistemul HELIOS va trebui să facă față unei noi generații de amenințări. Se speră ca HELIOS va fi suficient de rapid și puternic pentru a paraliza ambarcațiuni armate și foarte rapide, cum sunt, de pildă, cele folosite de Iran în Golful Persic. Se speră, în egală măsură, că va fi și suficient de precis pentru a contracara noile generații de drone care zboară autonom în formație, fie prin puterea brută a laserului, fie prin capacitatea de le afecta senzorii.

Sigur, sisteme aflate în dotarea marinei americane, cum ar fi tunurile de mare cadență Phalanx sau generația actuală a sistemelor RAM (Rolling Airframe Missile) pot face același lucru. Problema este că este necesar un timp pentru reîncărcarea acestora din urmă iar numai stocuri limitate de muniții pot fi transportate pe mare. Muniția unui tun Phalanx, extrem de rapid, se termină în 20 de secunde. Iar lansatoarele RAM nu au decât 21 de rachete fiecare. Ceea ce sistemele RAM și Phalanx pot face (și HELIOS nu) este să doboare rachete de croazieră. Cu toate acestea, în fața unei amenințări care poate implica sute de drone ieftine și zeci de ambarcațiuni mici de atac, US Navy a descoperit că tehnologia, de fapt capacitatea de reîncărcare a sistemelor HELIOS este foarte atrăgătoare. Și că dezvoltarea aflată în curs a laserului îi ca conferi în curând o capacitate antirachetă. „Este o abordare treptată, pas cu pas”, a declarat amiralul Boxall la US Naval Institute.

O a treia caracteristică mai puțin definită a sistemului HELIOS este capacitatea sa de asigura o supraveghere pe termen lung. Aceasta ar putea implica un nou sistem de țintire al armei și un nou mod de scanare digitală a laserului.

Zboară și Rusia, dar mai jos

Una din cele șase noi „superarme” anunțate acum un an de președintele Vladimir Putin este și ea pe cale să treacă în serviciul activ. Se numește Peresvet. Observatorii estimează că este vorba de un tun laser îmbarcat conceput să protejeze o zonă de drone și de rachete ostile. Dar capabilitățile sistemului Peresvet sunt necunoscute, mai precis secrete. Chiar dacă Moscova și-a lansat tunul cu o serie de materiale video și de rapoarte glorioase despre noile sale tehnologii de vârf. „Sistemele laser Peresvet, bazate pe noi principii fizice, au intrat în serviciul militar în regim de testări cu forțele armate ruse”, a informat, la sfârșitul anului trecut, ministerul rus al Apărării.

 

Norii și ploaia, dușmanii laserului

Dar nu este prima dată când marina americană trimite o armă laser pe mare. A făcut-o inițial cu USS Ponce, navă de transport amfibie convertită pentru testări de noi tehnologii, în 2014. Pe navă a fost integrat un tun laser, botezat LaWS (Laser Weapon System). Această armă experimentală nu avea decât o treime din puterea dispozitivelor comandate de US Navy de la Lockeed Martin. Scopul era interceptarea dronelor și a rachetelor inamice până la o distanță de doi kilometri. Cu această putere, LaWS era eficace contra ambarcațiunilor ușoare. Silențios, cu costul unei lovituri estimat la mai puțin de un euro, această armă defensivă era însă tributară condițiilor atmosferice. Ploaia sau norii pot face un baraj în fața razei laser făcând aparatul ineficient.

 

Comunicare politică și geopolitică

Există două dimensiuni în confruntarea superputerilor în privința acestor arme ale viitorului. Una este politică și geopolitică. Este un mod de a transmite că o armată se află în stadiu extrem de avansat în ceea ce privesc noile tehnologii și este capabilă nu numai să-și egaleze rivalii dar și să-i depășească. În special Putin, care și-a testat armele moderne în Siria, a trimis un mesaj pentru a arăta că Rusia revedine o mare putere chiar și în evoluția unui război civil regional. O altă dimensiune este modalitatea unei superputeri de a-și afirma întâietatea în cursa armelor de mare precizie, o cursă tehnologică, care se extinde și în spațiu și care datează de altfel din 1980, când SUA, la comanda lui Ronald Reagan, a reluat programul Strategic Defense Initiative, cunoscut sub denumirea „Războiul stelelor”.