Atingerea cotei Zero Net până în 2050, asumată de Comisia Europeană prin Pactul Verde, pare să fie o țintă prea ambițioasă. Bruxelles-ul vrea să stabilească termene mai stricte, dar se lovește de protestele mai multor țări membre.

La începutul acestui an, Comisia Europeană a primit prima analiză cu privire la stadiul progreselor realizate în atingerea obiectivelor stabilite prin Pactul Verde (Green Deal). Iar rezultatele nu sunt deloc bune în raport cu obiectivele ambițioase stabilite.

Concluziile studiului realizat de Consiliul Științific al UE privind Schimbările Climatice arată că, dacă Uniunea vrea să-și atingă țintele propuse – reducerea până în 2030 cu 55% a emisiilor (raportat la nivelurile din 1990) și atingerea cotei Zero Net până în 2050 –, trebuie să apese accelerația. Respectiv, Bruxelles-ul trebuie să adopte restricții mai dure. Iar guvernele naționale să facă mai mult în sensul aplicării lor. Altfel, nivelul atins peste șase ani va fi de doar 49-51%, iar ținta pentru 2050 se îndepărtează.

Problema este însă că statele membre nu reușesc să se încadreze în termenele-limită prevăzute de oficialii europeni. Fapt demonstrat anul trecut, când numeroase guverne nu au respectat data până la care trebuiau să își prezinte planurile climatice. Prin urmare, experții Uniunii susțin că soluția cea mai sigură este intervenția în forță a Comisiei. Respectiv prin inițierea procedurilor de infringement. Lucru care deja se întâmplă.

O altă recomandare a Consiliului Științific este ca forul european să adopte o țintă intermediară. Cum ar fi, de exemplu, reducerea cu 90% a emisiilor până în 2040. Pentru atingerea ei, printre măsurile propuse figurează taxarea mult mai drastică a emisiilor în domeniul agriculturii și industriei alimentare. Dar și eliminarea aproape completă a cărbunelui și gazelor naturale din producția publică de electricitate și căldură. Și, nu în ultimul rând, reducerea subvențiilor la carburanții fosili.

Măsurile nepopulare pot genera reacții în masă

Astfel de măsuri sunt însă nepopulare și vin într-un context dificil. Pe de o parte, numeroase țări sunt îngrijorate deja de costurile politicilor impuse prin Pactul Verde. Dar și de faptul că aplicarea acestora va genera efecte socio-economice de amploare, afectând cu precădere persoanele cu venituri mici. Mai ales în contextul crizei energetice și a unei tot mai anunțate eliminări a subvențiilor și plafoanelor pentru energie și combustibili. La acestea se adaugă însă și presiunea inflaționistă. Care, corelată cu măsurile prevăzute în sectorul alimentar și agricol, ar putea duce la proteste în masă.

Așa cum se și întâmplă deja cu mișcările inițiate de agricultorii din mai multe state membre. De la începutul acestui an, fermierii cer derogare după derogare de la obiectivele stabilite de Comisia Europeană prin Pactul Verde. Ca să pice la pace, Bruxelles-ul a început să accepte tot mai multe concesii. Iar guvernele să renunțe la tăierile de subvenții, pe care le prelungesc.

PPE câștigă teren, Pactul Verde pierde

Este o evoluție previzibilă, susțin unii observatori avizați. Potrivit acestora, faptul că în septembrie trecut, președinta Ursula von der Leyen nu a nominalizat în discursul său anual despre Starea Uniunii strategia „From farm to fork“ este un semnal că urmează o posibilă perioadă de reajustare a obiectivelor UE. Mai ales că oficialii de la Bruxelles par să fi renunțat la abordarea unisens, „from up to down“. Ba chiar se declară mult mai deschiși către un „dialog strategic“ privind agricultura.

În acest context, este posibil ca și în cazul obiectivelor de mediu din Pactul Verde să asistăm la o realiniere a țintelor. Și nu prin stabilirea lor la un nivel mai înalt, așa cum recomandă Consiliul Științific, ci într-un mod mai flexibil. Acesta ar urma să fie adaptat pe măsura posibilităților și realităților specifice fiecărei țări. Așa cum, deja, mai multe state membre au și solicitat Comisiei Europene.

Cerința a fost refuzată categoric. Însă, anul acesta este unul în care au loc alegeri europarlamentare. Iar Partidul Popular European (PPE), de centru dreapta, are tot mai mulți susținători. Există deci premise ca perspectiva Bruxelles-ului să se schimbe. Mai ales că PPE este mult mai indulgent în ceea ce privește atingerea obiectivelor verzi. Popularii au chiar în plan introducerea unei „interdicții a interdicțiilor“. Inclusiv cea a stopării producției de motoare cu ardere internă, măsură care beneficiază de tot mai multe critici.

Termene prelungite cu 10 ani

Poziția Comisiei Europene în privința obiectivelor de mediu stabilite prin Pactul Verde a devenit anul acesta și mai delicată. La nivelul statelor membre s-a coalizat un grup care solicită prelungirea cu încă 10 ani a termenului pentru atingerea țintelor de poluare atmosferică. Ceea ce contravine total recomandărilor făcute de Consiliul Științific la începutul anului. Dar și intențiilor declarate ale Comisiei Europene.

Este un semnal clar că tot mai multe țări încep să sufere de simptomul „Green Fatigue“, din cauza obiectivelor de sustenabilitate prea ridicate. Simptom pe care forul european încearcă să-l combată, nu cu mare succes, prin demararea de proceduri de nerespectare a obiectivelor asumate prin legislația din domeniul poluării atmosferice.

La finalul lui februarie existau deja 59 de proceduri active de infringement în cazul emisiilor. Dintr-un total de 293 pe probleme de mediu. Primele cinci locuri în clasamentul poluării aerului sunt deținute de Polonia, cu șapte proceduri, urmată de Bulgaria, România, Italia și Portugalia, cu câte patru fiecare. Singurele țări care nu apar pe această listă sunt Olanda, Slovacia și Estonia.

În clasamentul general al problemelor de mediu, primul loc revine Spaniei, cu 21 de proceduri demarate. Aceasta este urmată de Polonia (20), Grecia (19), Italia (18) și Bulgaria (17). Țara noastră are o poziție ceva mai bună pe această listă, figurând pe locul nouă, cu 14 proceduri, la egalitate cu Portugalia.

Opoziția se coalizează

Protestatarii nu se opun strict obiectivelor de mediu stabilite prin Pactul Verde și nici creșterii nivelurilor. Dar cer ca extinderile de termen solicitate Bruxelles-ului să fie acordate proporțional cu numărul de gospodării cu venituri mici și ținând cont de Produsul Intern Brut per capita prin raportare la media UE.

Parlamentul European a refuzat însă propunerea. Așa că președinția belgiană a Consiliului a venit cu o nouă formulă. Conform acesteia, derogările de la țintele de mediu ar trebui să fie acordate exclusiv țărilor care pot dovedi că reducerile de emisiii „pot fi realizate doar prin înlocuirea unei fracțiuni considerabile a sistemelor de încălzire domestice existente“. Sau atunci când „proiecțiile demonstrează că valorile limită nu pot fi atinse până la termenul de realizare“ în ciuda măsurilor adecvate luate.

Parlamentul European nu pare dispus însă nici la acest compromis. Fapt care face ca tot mai mulți ambasadori UE să catalogheze noile obiective propuse de Comisie drept „nerealiste“ și „inacceptabile“.

Jocurile politice se încurcă

Și totuși este posibil ca aceste soluții de compromis să fie acceptate, într-o formă sau alta. Un factor favorizant în acest sens este reprezentat de faptul că, în a doua jumătate a acestui an, președinția Consiliului European revine Ungariei. Care a militat public pentru o legislație verde mai puțin ambițioasă.

Oficialii de la Budapesta au anunțat deja că intenționează să dezbată noile obiective pentru 2040 la summit-urile liderilor UE de la Bruxelles. „Considerăm această chestiune extrem de importantă, atât pentru societate, cât și pentru economie. De aceea credem că deciziile finale ar trebui luate la nivelul Consiliului European. Suntem de părere că trebuie să stabilim obiective realiste pentru 2040.“, a declarat secretarul maghiar de stat pentru mediu Anikó Raisz.

Anunțul Ungariei tulbură și mai rău apele la Bruxelles. Pe de o parte pentru că, dacă se accceptă soluția luării deciziilor în cadrul Consiliului European, este nevoie de consens. Or, premierul maghiar Viktor Orban deține drept de veto. Iar după cum a demonstrat deja în repetate rânduri, nu se sfiește să facă uz de acesta.

Pe de altă parte, nici țările care și-au propus obiective ambițioase în vederea reducerii emisiilor nu își asumă în mod explicit ținte și mai înalte. Excepție face Danemarca, singura care a susținut public obiectivul de 90% până în 2040.

Este adevărat însă că unele state par dispuse la concesii. Este cazul Poloniei, campioană în ceea privește procedurile de infringement din cauza dependenței de cărbune. Varșovia a anunțat anul acesta că este dispusă să „își intensifice eforturile în lupta împotriva schimbărilor climatice“.

Și Bulgaria a făcut un mic pas în acest sens. Sofia se arată dispusă „să discute serios“ pe subiectul obiectivelor propuse.

Cum va proceda România

Rămâne de văzut ce va face România – și ea printre țările fruntașe în materie de poluare a aerului.

Situația este cu atât mai delicată, în condițiile în care ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunța anul trecut că gazul natural este și va rămâne un combustibil necesar țării noastre în contextul tranziției la energia verde. Potrivit acestuia, alinierea la obiectivele Pactului Verde european nu se poate realiza punând în pericol securitatea energetică a populației. Afirmațiile survin în contextul în care România va deveni, începând din 2027, cel mai mare producător de gaze naturale la nivelul Uniunii, o dată cu darea în exploatare a proiectului Neptun Deep.

Ca atare, cel mai probabil că țara noastră va continua strategia de până acum. Adică va „încasa“ noi proceduri de infringement urmate de anularea lor de către Uniunea Europeană și reluarea ciclului.

Un pas înainte, doi…

De exemplu, în ianuarie anul trecut, Comisia Europeană a inițiat măsuri împotriva a 14 state, printre care și România, în vederea respectării „Directivei privind plafoanele naționale de emisie“ (așa-numita Directivă NEC), prin instituirea de programe naționale de control al poluării atmosferice care să arate cum au fost respectate angajamentele de reducere a emisiilor.

În iunie, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat victorios că forul european a renunţat la procedura de infringement. În decembrie însă, am intrat din nou în risc de infringement. Din cauza necolectării datelor de monitorizare a calităţii aerului.

În ianuarie anul acesta, MMAP a revenit la rampă și a anunțat că procedura în care s-a aflat România cu privire la emisiile industriale produse de trei instalaţii de ardere a fost sistată. Dar în februarie, Comisia a trimis din nou României o scrisoare de punere în întârziere pentru încălcarea legislației privind emisiile industriale.

Rămâne de văzut dacă la Bruxelles ne vom ralia public grupului de țări care solicită prelungirea cu 10 ani a termenului de atingere a obiectivelor Uniunii Europene în materie de poluare a aerului. Sau dacă vom păstra politica pasului de vals și ne vom lăsa duși de „curentul“ celorlalte state membre.