Starul din "E.R." a fost arestat în timp ce protesta

Actorul Noah Wyle a fost arestat, luni, în timpul unui protest împotriva tăierilor de fonduri din sistemul de asigurare medicală american.

În timp ce se afla în Washington, Wyle s-a alăturat organizaţiei ADAPT, ce susţine drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Actorul căuta, alături de membrii organizaţiei, să lupte împotriva tăierilor de fonduri care ar afecta, în principal, bătrânii. "Astăzi, am luat parte la un efort iniţiat ADAPT, ca să atragem atenţia asupra tăierilor de fonduri Medicaid, care au fost făcute în multe state şi există ameninţarea să fie făcute şi la nivel federal.. Această problemă vizează drepturile cetăţenilor, nu medicina", a declarat Noah Wyle, prin intermediul purtătorilor săi de cuvânt. Şi fostul său coleg de platou, George Clooney, a fost arestat luna trecută, în timp ce protesta în faţa ambasadei Sudanului. Sursa: Reuters CITEŞTE ŞI:

  • George Clooney, arestat la Washington împreună cu tatăl său
  • George Clooney a fost eliberat. Pentru a scăpa din arestul poliţiei, Clooney a plătit 100 de dolari
  • "Prinţesa războinică" a fost arestată