Start-Up Nation demarează astăzi

Ediția 2018-2019 a programului Start-Up Nation va fi deschisă astăzi, 27 decembrie. Cei care se înscriu în programul Start-Up Nation pot primi fonduri nerambursabile de maximum 200 de mii de lei. Această ediție a programului vine cu unele noutăți.

„A fost simplificat planul de afaceri. Am renunțat la indicatorii financiari, ceea ce înseamnă că reduce timpul de completare a acestui plan de afaceri, reduce munca beneficiarilor. Încercăm să nu mai plimbăm beneficiarii, să spun așa, între bancă, între cele trei bănci partenere și agențiile noastre. De asemenea, am avut o discuție cu cei de la Fondul de Garantare și Contragarantare, pentru că anul trecut am avut o mare problemă cu timpii foarte mari pentru acordarea acestor creditări. Sperăm ca anul acesta să ne încadrăm în cele 20 de zile din momentul în care se vor depune deconturile până când vom face procesele verbale de certificare la fața locului. Primele plăți estimăm că se vor face la începutul lunii mai”, a declarat, la RRA, directorul Agenției pentru IMM Constanța, George Fulina.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri a publicat, pe 17 decembrie, procedura de implementare a programului Start-Up Nation 2018, prin care statul spune că va acorda ajutoare nerambursabile unui număr de maximum 10.000 de firme mici și mijlocii. „Schema este valabilă până la 31 decembrie 2020, plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2021”, prevede schema de ajutor minimis Start-Up Nation. De asemenea, se menționează că nu sunt eligibile în cadrul programului: societățile ai căror acționari/ asociați au deținut societăți pentru care au semnat acord de finanțare și au înstrăinat parțial sau total părți sociale; societățile ai căror acționari/ asociați au semnat acord de finanțare, nu au implementat și nu au depus cerere de renunțare totală până la data limită de depunere a ultimei cereri de plată/rambursare (01 octombrie 2018)”. Referirea este la firmele calificate la finanțare în prima ediție a programului, deschisă în anul 2017.