START la înscrierea la liceu: faceţi alegeri realiste!

Înainte de completarea opţiunilor, verificaţi mediile cu care s-a intrat în anii anteriori la liceele dorite.

De mâine, elevii care au terminat clasa a VIII-a, însoţiţi obligatoriu de un părinte sau un tutore şi sub supravegherea dirigintelui, vor începe completarea fişelor de înscriere la liceu. Sfatul profesorilor este să se completeze cât mai multe opţiuni, iar alegerea liceelor să fie una realistă.

Profesorul Sofia Dobra spune că una dintre cele mai frecvente greşeli este completarea unui număr mic de opţiuni, iar în astfel de cazuri elevul riscă să rămână pe dinafară la prima repartizare. "Există părinţi care insistă să pună pe fişă doar liceele foarte bune, chiar dacă mediile copiilor nu sunt pe măsură. În cazurile acestea, elevii sunt repartizaţi în cea de-a doua etapă". Intră la liceu chiar dacă nu au cerut

Înainte de completarea fişelor, este indicat ca elevii şi părinţii să studieze mediile de intrare la liceele dorite în anii anteriori.

"Mediile acestea diferă de la an la an, însă e bine să ştii cam pe unde te situezi şi la ce poţi să aspiri. Nu are rost să pui pe listă numai licee bune şi foarte bune dacă media pe care o ai este 6", mai spune Sofia Dobra.

Repartizarea candidaţilor la licee se face computerizat, în funcţie de media de admitere şi de ordinea opţiunilor exprimate. În data de 16 iulie 2012, fiecare şcoală va afişa lista candidaţilor repartizaţi în unitatea respectivă de învăţământ.

În următoarea etapă, 16 iulie -26 iulie 2012, elevii tebuie să îşi depună dosarele la şcolile unde au fost repartizaţi. Niciun elev care a încheiat clasa a VIII-a nu va rămâne neînscris la liceu, indiferent dacă a participat sau nu la repartizarea computerizată.

În 6-7 septembrie, tinerii care nu au fost incluşi în această procedură vor fi repartizaţi automat. Tot în aceste zile se va găsi un loc la liceu şi pentru cei care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor de admitere. Un elev cu media 6 trebuie să opteze pentru licee unde anul trecut s-a intrat cu medii apropiate de a lui Cum se completează fişa

Fişa de înscriere la liceu trebuie completată cu atenţie, doar în prezenţa unuia dintre părinţi. Se completează următoarele câmpuri: Codul numeric personal al copilului, Data naşterii acestuia, Numele, Iniţiala tatălui, Prenumele, Codul judeţului. În dreptul acestuia, există două câmpuri de completare: în primul se introduce codul judeţului (în litere), iar în al doilea set se introduce codul scolii de provenienţa (în cifre). Citiţi şi:

  • GHID pentru viitorii liceeni. Află topul liceelor din România. Cele mai bune vs cele mai proaste
  • Calculaţi-vă media de admitere la liceu. PLUS: descărcaţi singuri fişa de înscriere
  • Admiterea la liceu, o ciorbă reîncălzită