Starea lui Michael Schumacher rămâne critică, dar stabilă

Starea fostului pilot de Formula 1 Michael Schumacher este în continuare critică, dar stabilă, a declarat, sâmbătă, ataşatul de presă al germanului, Sabine Kehm, care a precizat că până luni nu este prevăzută nicio conferinţă de presă la spitalul din Grenoble, informează presa franceză, citată de Mediafax.ro.

"Starea lui Michael rămâne critică, dar stabilă. Până luni nu este prevăzută nicio conferinţă de presă", a precizat Kehm.

Sabine Kehm a menţionat că familia germanului a dat autorităţilor de bunăvoie camera ce se afla pe casca lui Schumacher în momentul accidentului.

Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminica trecută, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori. Schumacher este în comă indusă, suferind de leziuni craniene.