Actuala criză de Coronavirus a făcut-o pe Renate Weber, care ocupă funcţia de Avocat al Poporului, să-i ceară declararea stării de urgenţă preşedintelui Klaus Iohannis.
„Avocatul Poporului, in calitate de garant constitutional al drepturilor si libertatilor fundamentale, luand act de masurile administrative adoptate in ultimele zile in actiunea de combatere a raspandirii virusului Covid – 19 solicita Presedintelui Romaniei sa declare starea de urgenta, iar Parlamentului Romaniei sa o incuviinteze, in conformitate cu art. 93 alin.(1) si (2) din Constitutia Romaniei. Nu punem in discutie oportunitatea masurilor luate pana acum, necesitatea restrangerii unor drepturi, dar acest lucru este obligatoriu sa se intample asa cum prevede legea fundamentala in cazul situatiilor exceptionale. Acestea sunt exigentele statului de drept, in care restrangerea unor drepturi si libertati nu poate fi facuta decat in conditiile art. 53 din Constitutia Romaniei.
Romania are legislatie in materie, respectiv O.U.G. nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate intocmai”, se arată în comunicatul de presă transmis de Avocatul Poporului