Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a afirmat mult așteptata relaxare, care era preconizată pentru data de 15 iunie s-ar putea amâna pentru încă 30 de zile. Motivul prelungirii stării de alertă este apariția unor focare de infecție cu noul coronavirus.
Reamintim că starea de urgență a fost înlocuită pe 15 mai cu starea de alertă.
„Evoluția din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea sau nu a stării de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă, o să avem relaxare, deși mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă”, a explicat Nelu Tătaru
Decizia va fi luată, firește, în funcție de numărul de noi îmbolnăviri, iar ministrul a dat ca exemplu focarul de la spitalul din Slatina.
Secția de Chirurgie plastică de la Sptalul Județean de Urgență Slatina a devenit un focar de infecție cu virusul COVID-19. Acolo, patru persoane au fost testate pozitiv.
La Spitalul de Urgență Drobeta Turnu Severin, 12 persoane au fost testate pozitiv cu COVID-19. Ar fi vorba despre 9 cadre medicale și 3 pacienți, notează antena3.ro. Din totalul de 12 cazuri, 9 sunt cadre medico-sanitare – 1 medic, 5 asistenți medicali și 3 infirmiere – și 3 pacienți internați în secția Neurologie, în perioada 17 mai – 6 iunie, mai scrie sursa citată. Persoanele infectate cu noul coronavirus au fost internate în spitalul Covid – secția Boli Infecțioase SJU Drobeta Turnu Severin, precum și în spitalul suport Covid- Orșova.
De asemenea, la Iași peste 20 de persoane de la o fabrică au fost testate pozitiv cu noul coronavirus. În acest caz, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a dispus întreruperea activităţii într-o secţie a fabricii din municipiul Paşcani, potrivit cancan.ro