Cei şapte sugari internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală sunt în continuare în stare extrem de gravă la două zile de la incendiul de la Maternitatea Giuleşti. Fiind vorba despre nou-născuţi prematur, tratarea acestora este deosebit de dificilă, spun reprezentanţii unităţii medicale.
Într-o intervenţie televizată, directorul spitalului „Grigore Alexandrescu”, profesor doctor Dan Enescu, a oferit informaţii detaliate cu privire la evoluţia a celor şapte bebeluşi. Medicul apreciază că, momentan, stare de sănătate a nou-născuţilor este stabilă, deşi, din cauza arsurilor, aceştia continuă să piardă lichide pe 75% din suprafaţa corpului. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât micuţii au fost născuţi înainte de termen, sunt subponderali, iar capacitatea organismului lor de a confrunta situaţia în care se află este redusă. "O şansă foarte dificilă a medicilor a fost aceea de a depista cu exactitate zonele arse, pentru că, fiind vorba despre nou-născuţi, în cazul lor a intervenit icterul postnatal, peste care s-a suprapus rush-ul (roşeaţa) şi apoi arsurile. În plus, tratamentul unui copil nou-născut care a suferit arsuri nu este bătut în cuie. El se poate schimba de la o zi la alta", a afirmat medicul Enescu. Deşi rămâne rezervat în a face pronosticuri, el precizează: "Dacă mâine spun că starea lor este la fel, înseamnă că sunt mai bine, pentru că au supravieţuit încă 24 de ore". (Ramona Dragomir)
În plus, medicul Dan Enescu subliniază că, în afară de arsurile de suprafaţă, de la nivelul pielii, bebeluşii au şi arsuri ale căilor respiratorii superioare care sunt inflamate. Din această cauză, copiii sunt incapabili să respire în mod natural, în prezent ei fiind intubaţi.
Măsuri speciale
Pentru a evita infectarea plăgilor arse sau contractarea altor tipuri de infecţii, bebeluşii sunt trataţi cu antibiotice şi se află depuşi într-un mediu "foarte steril", aşa cum a subliniat doctorul Dan Enescu.
Directorul spitalului „Grigore Alexandrescu”, medic cu o bogată experienţă în domeniul chirurgiei plastice şi reparatorii pediatrice în cadrul Departamentului de Arşi, apreciază că, înainte de orice, cel mai important este ca micuţii să iasă din starea critică în care se află. „Abia după aceea putem vorbi despre transferul către alte secţii”, spune doctorul.
- Imagini din salonul distrus de incendiu la Maternitatea Giuleşti
Cei şapte nou-născuţi prematur, care au supravieţuit exploziei de luni de la Spitalul „Panait Sârbu” din Capitală şi care, în prezent, sunt internaţi la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, au suferit arsuri grave mai ales ale părţilor superioare ale corpului – faţă, membre – dar şi în zona pubiană. Greutatea bebeluşilor este cuprinsă între 1090 de grame şi 2,5 kilograme. „Cel mai mare dintre nou-născuţi este şi cel mai grav”, spune doctorul Dan Enescu. Părinţii le sunt alături
Acesta adaugă că rezultatele testelor ADN nu au sosit încă, dar micuţii sunt însoţiţi de părinţi, care i-au recunoscut.
„Prezenţa părinţilor este vitală în astfel de situaţii. Consider că între mamă şi copil există, cel punţin până la un an, o legătură puternică pe care o putem compara cu cea reprezentată de cordonul ombilical”, spune medicul.
El este rezervat în ceea ce priveşte formularea unui pronostic cu privire la şansele de supravieţuire ale celor şapte bebeluşi.
Ajutoare din Israel O echipă de zece medici israelieni a ajuns la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală pentru a-i ajuta pe bebeluşii răniţi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti, a declarat directorul general al Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Marius Savu. El a precizat că medicii israelieni au fost invitaţi de Primăria Capitalei pentru a ajuta echipa medicală de la Spitalul "Grigore Alexandrescu" în cazul bebeluşilor arşi în explozia de la Maternitatea Giuleşti. "Echipa medicală a sosit pentru a doua opinie. Mi se pare corect să-i ajutăm pe medicii români. Ştim că echipa profesorului Enescu este foarte bună. Medicii pe care i-am invitat vor conlucra cu profesorul Enescu", a precizat Marius Savu. Subsecretarul de stat Raed Arafat s-a întâlnit, în această dimineaţă, la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală, cu medicii israelieni. "Am venit la spital să mă întâlnesc cu medicii israelieni. Aşteptăm a doua opinie. Ei au dovedit un spirit de solidaritate extraordinar, la fel ca şi cei din Bucureşti sau din România, şi au dorit să vină în Capitală pentru a vedea dacă ne pot ajuta cu ceva", a spus Arafat, citat de Mediafax. Spitalele din Bucureşti, supraglomerate Închiderea Maternităţii Giuleşti a dus la supraaglomerarea spitalelor din Capitală. Gravidele sunt îndrumate spre Pantelimon, Filantropia, Elias, Bucur şi Caritas. Spitalul Universitar, Polizu şi Cantacuzino nu mai pot interna din cauza unor lucrări de reabilitare sau a supraaglomerării, notează Mediafax. "Şeful Secţiei de neonatologie de la Spitalul Cantacuzino, medicul Adrian Crăciun, m-a rugat, marţi, la ora 19.30 să îl ajut şi să nu mai trimit gravide către respectiva unitate sanitară, întrucât au 44 de locuri şi deja 75 de paciente, multe internate în subsolul clădirii. În aceste condiţii, am anunţat la dispecerat ca orice naştere să fie dirijată către spitalele Pantelimon, Elias, Bucur şi Caritas", a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABIF), Alis Grasu, citată de Mediafax. Patru bebeluşi au murit şi şapte sunt răniţi grav în urma incendiului care a cuprins Secţia de Terapie Intensivă de la Maternitatea Giuleşti.