Stănişoară şi Nicolicea se duelează din umbră

Candidaţii principali din competiţia electorală din judeţul Mehedinţi sunt “antrenaţi” din umbră de doi oameni politici cu mare influenţa: consilierul prezidenţial pentru probleme de securitate, Mihai Stănişoară (PDL), şi deputatul PSD Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

La Consiliul Judeţean Mehedinţi, lupta electorală este din start inegală. PSD îl scoate în faţă pe actualul presedinte al Consiliului Judetean, Constantin Sârbulescu, creditat cu cele mai mari şanse de câştig, potrivit sondajelor. Constantin Sârbulescu are a realizat aducţiunea cu gaz pentru judetul Mehedinţi, în care s-au investit, numai anul trecut, 1,7 milioane de euro.

PD-L îşi încearcă şansele cu deputatul Marius Bălu, ale cărui procente nu ar depăşi în sondaje 20%. Fost consilier judeţean, secretar de stat, prefect şi subprefect, Marius Bălu este, din acest an, deputat PD-L de Mehedinţi, post rămas vacant în urma demisiei lui Mihai Stănişoară. Acesta a părăsit poziţia de deputat pentru cea de consilier prezidenţial pe probleme de securitate. Numirea Bălu s-a facut peste “listă”, deoarece locul s-ar fi cuvenit unui membru PNL din defuncta Alianţă D.A. Deşi a fost şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, Bălu nu a reuşit să convingă membrii Executivului să aloce fonduri pentru Mehedinţi.

Împrumut catre nevasta

Conform declaraţiei de avere, Marius Bălu şi-a împrumutat sotia, Mihaela Bălu, profesoară la un liceu din Drobeta Turnu Severin, cu suma substanţială: 150.000.RON. Am incercat să îl contactăm pe Marius Bălu, pentru a putea afla când a acordat împrumutul, pentru ce îi erau necesari banii soţiei sau în câţi ani îşi va recupera banii. Acesta nu a fost de găsit. În schimb, soţia sa, după ce a aflat ce ne interesează, a decis să închidă telefonul. Bălu a fost implicat şi într-un scandal de proportii acum câţiva ani. În timp ce era secretar de stat la MAPN, judetul Mehedinti a fost împânzit de uniforme de la unitatile militare dezafectate, donate de Partidul Democrat contra semnării unor adeziuni la aceasta formaţiune.

Cu un buget de doar 100 milioane de lei, considerat insuficient atât de locuitorii judeţului cât şi de politicieni, Mehedintiul este unul dintre judeţele cel mai slab dezvoltate din România.

CONSTANTIN SÂRBULESCU Vârsta: 58 de ani Familie: căsătorit, un copil Profesie şi studii: fizician, Facultatea de Fizică - Timişoara

Apartenenţa politică: PSD, protejat de Eugen Nicolicea Carieră:

1995-1996 - membru al Corpului de Control al premierului 1996 - preşedinte al CJ Mehedinţi Avere: deţine o casă în Drobeta-Turnu- Severin, terenuri agricole de 20 hectare în localitatea Butoieşti şi un autoturism Mercedes din 2004

Puncte tari: experienţa deosebită în politică şi realizarea aducţiunii cu gaz pentru judeţul Mehedinţi Puncte slabe: nu a asfaltat principalul bulevard al oraşului.

MARIUS BĂLU Vârsta: 40 de ani

Familie: căsătorit, un copil

Profesie şi studii: inginer, Facultatea de Electrotehnică

Apartenenţa politică: PDL, sprijinit de consilierul prezidenţial Mihai Stănişoară Carieră: 2005-2006: secretar de stat MApN; 2006-2007: prefect şi subprefect de Mehedinţi; din ianuarie 2008 este deputat PDL Avere: un teren agricol, două case în Drobeta, un autoturism Peugeot, bijuterii în valoare de 10.000 de euro şi conturi de peste 150.000 de euro Puncte tari: experienţă administrativă Puncte slabe: nu a atras finanţări pentru judeţ.

Citiţi şi:

Doi traseişti politici, în topul preferinţelor pentru Primăria Drobeta-Turnu Severin