În Monitorul Oficial numărul 0700/17 septembrie a fost publicat Ordinul Finanțelor nr.1113 pentru completarea Normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT).
Acesta include noile prevederi referitoare la utilizarea ștampilei de către agenții economici și la situațiile în care actele depuse de aceștia ar putea fi considerate neconforme dacă sunt ștampilate.
Actul normativ pune în practică prevederile OG nr. 17/2015 privind unele măsuri fiscal bugetare, temei normativ ce stabilește scutirea la obligația utilizării ștampilei de către operatorii de drept privat, atrag atenția consultanții de la Bența Consult.
Potrvit acestuia, aplicarea amprentei ștampilei pe ordinele de plată utilizate de către trezoreria statului „este obligatorie pentru instituțiile publice”.
În schimb, pentru operatorii de drept privat, adică pentru agenții economici, prevederea din ordin este destul de imperativă, în sensul că „nu se aplică amprenta ștampilei”.
În acest context, apreciem că operatorii economici de drept privat nu vor ștampila ordinele de plată prezentate trezoreriei statului ci doar le vor semna prin persoanele ce au specimen de semnătură la această instituție, scriu consultanții citați.
Mai mult, atrag aceștia atenția, dacă operatorii economici prezintă astfel de ordine de plată ștampilate către trezoreria statului ele vor fi restituite acestora pentru întocmirea în conformitate cu acest act normativ.