SRI plătește SIVECO o sumă uriașă pentru realizarea unui megaproiect tulburător. APADOR-CH și alte ong-uri tună și fulgeră

Serviciul Român de Informații a atribuit contractul SII Analitycs, în valoare de 31,5 milioane euro, firmelor Siveco România şi Nova Tech Integrated Solutions SRL

Potrivit SRI, citat de mediafax.ro, proiectul SII Analitycs, care include platforma electronică Big Data, „este destinat asigurării unei capacităţi superioare de analiză a bazelor de date ale principalelor instituţii din România” şi că obiectivul său este „de a spori considerabil viteza de căutare a informaţiei relevante în bazele de date deja existente. Practic, în loc să interogheze sisteme diferite, neuniformizate informatic şi procedural, instituţiile statului vor putea accesa informaţiile integrat, rapid şi eficient”. SRI arată că acest sistem nu va colecta date noi, ci le va analiza pe cele existente, pe baza unor algoritmi.

Cu toate acestea, la lansarea licitaţiei, patru organizaţii neguvernamentale au trimis o scrisoare deschisă mai multor instituţii naţionale şi europene, prin care cer anularea unui proiect al SRI, finanţat din fonduri UE, despre care susţin că ar fi unul "de supraveghere în masă", anunţă APADOR-CH.

„Proiectul, numit "SII Analytics”, are un potenţial de supraveghere generalizată a întregii populaţii a României – un adevărat sistem informatic Big Brother – fără a avea prevăzută vreo măsură de garantare a drepturilor cetăţeneşti sau de limitare a accesului SRI sau al altor instituţii publice la datele personale colectate şi integrate în acest sistem, scăpare ce încalcă serios drepturile fundamentale", arată APADOR-CH şi alte trei ong-uri, într-un comunicat de presă.

Valoarea proiectului a fost estimată la 142,071 milioane de lei, reprezentând aproximativ 31,5 milioane de euro, din care 84,3411% finanţare din fonduri externe nerambursabile, anunţa SRI în august 2016.

Mai multe detalii pe mediafax.ro

Fosta şefă a AEP susţine că exită o legătură între Siveco şi SRI. MAI MULTE DETALII PE EVZ.ro