Serviciul Român de Informații a transmis că Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash, cetățeanul iordanian persoană indezirabilă pentru Romania, pentru o perioadă de 15 ani, era monitorizat din anul 2014. Serviciul secret dezvăluie și faptul că afaceristul care locuiește din 1991 în țara noastră, era susținător al organizației jihadiste Daesh, sau ISIS cum este cunoscută gruparea teroristă, și încerca să convingă, pe internet, că atacurile de la Paris au fost justificate.
Serviciul Român de Informaţii transmite că, marţi, 29 decembrie 2015, ca urmare a măsurilor specifice întreprinse în cooperare cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Curtea de Apel Bucureşti l-a declarat pe cetăţeanul iordanian de origine palestiniană Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash persoană indezirabilă pentru Romania pentru o perioadă de 15 ani. Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash, aflat în România din anul 1991, a fost monitorizat de SRI începând cu anul 2014, context în care s-a stabilit că desfăşura activităţi care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale. Astfel, începând cu anul 2014, Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash a parcurs un proces progresiv de (auto)radicalizare ca urmare a accesării sistematice a propagandei online a unor entităţi teroriste jihadiste prezente în arealul de conflict siriano-irakian şi, în special, Daesh, echivalentul arab al acronimului în limba engleză ISIS (Islamic State in Iraq and Syria). SRI a mai transmis că iordanianul a derulat în mediul virtual, dar și în reșațiile cu cei cunoscuți, o susţinută propagandă jihadistă, de radicalizare şi recrutare ideologică în favoarea Daesh, încercând chiar să legitimeze modul de operare al organizaţiei, inclusiv atacurile comise recent la Paris. De altfel, susţinerea necondiţionată pe care acesta o manifestă faţă de acţiunile Daesh include şi disponibilitatea de a se implica în acţiuni împotriva României. SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări pe profil antiterorist, cooperând în acest sens cu celelalte instituţii din cadrul SNPCT, precum şi cu partenerii externi.