Cele două formații au luptat în două rânduri pentru cel mai important trofeu. „Roș-albii” au câștigat de fiecare dată.
Au fost vremuri în care România făcea legea în voleiul continental. Perioada de pionierat a acestui sport, pe „Bătrânul Continent”, a fost marcată de performanțele echipelor de club din țara noastră.
Rapid a câștigat primul trofeu în 1961
Federația Română de Volei a luat ființă în 1958, înaintea forului continental, ale cărui baze au fost puse cinci ani mai târziu, în 1963. Oficialii de la București au avut ideea de-a construi o competiție intercluburi, la nivel masculin (Cupa Campionilor Europeni).
La prima ediție, desfășurată în stagiunea 1959 - 1960, s-au înscris 16 echipe. România a fost reprezentată de Rapid București, iar giuleștenii au ajuns până în finală. Au luptat pentru trofeu împotriva rușilor de la ȚSKA Moscova, dar au ratat trofeul.
Finala s-a repetat un an mai târziu, între aceleași protagoniste. Echipa din Grant și-a luat revanșa și a câștigat CCE. A urmat o alternanță între Rapid și ȚSKA. Rușii s-au impus în 1962, giuleștenii a învins în 1963.
Dinamoviștii le-au suflat rapidiștilor două trofee
Rapid a continuat să fie o forță în voleiul masculin de pe „Bătrânul Continent ” și a așezat cel de-al 3-lea trofeu în vitrină, în 1965, după ce au trecut de bulgarii de la Minyor Pernik. Remarcabil avea să fie sezonul 1965 - 1966. România a trimis două reprezentante în finală: Rapid și Dinamo.
Confruntarea s-a desfășurat la Romexpo, în Pavilionul Central, în fața a 20.000 de spectatori. Gruparea din Ștefan cel Mare s-a impus în ambele manșe și a câștigat cel mai râvnit trofeu din voleiul masculin continental . Finala s-a repetat în 1967, iar dinamoviștii au pus din nou mâna pe trofeu.