Sportivele prădate de antrenor, amendate de club

Cele două sportive ale lotului de lupte libere, legitimate la Sport Club Municipal (SCM) Bacău, care au depus plângere la poliţie împotriva antrenorului lor Victor Donciu, au fost penalizate cu retragerea indemnizaţiei sportive pe următoarele trei luni.

Acestea au reclamat faptul că antrenorul Donciu le-a făcut carduri bancare fără ştirea lor şi, lună de lună, le-a scos indemnizaţiile şi primele obţinute în urma competiţiilor sportive. „Sportivele au fost sancţionate pentru grave prejudicii aduse clubului. Nu trebuia să vorbească mai întâi cu ziariştii sau cu poliţia, ci cu noi, cu conducerea clubului“, a declarat Liliana Manole, director SCM Bacău.   În schimb, antrenorii implicaţi în scandal au primit sancţiuni mai blânde. Astfel, Virgil Donciu va avea salariul diminuat cu 10% pentru următoarele două luni, iar şeful său, Ticu Grigorescu, a primit doar un avertisment pentru că nu l-a verificat pe Don ciu. Cazul este anchetat în continuare de Poliţia Bacău.

Săptămâna trecută, mai multe sportive din lotul de lupte libere au făcut plângere la poliţie că, în perioada aprilie 2008-februarie 2009, li s-au sustras mii de lei din sumele cuvenite în urma competiţiilor sportive. Ele susţineau că antrenorul Victor Donciu le-a dat doar o mică parte din sumele respective, restul banilor fiind scoşi de acesta de pe cardurile ban care pe care le-a făcut pe nu mele sportivelor, însă fără ştirea lor.