Direcția de Sănătate Publică a dat un avertisment Spitalului Județean Brăila pentru pentru lipsa de igienă din secţii şi grupuri sanitare, după ce inspectorii sanitari au constatat că mai mult de jumătate din secţiile spitalului sunt neigienizate.
"Ministerul Sănătăţii a dispus un control privind igienizarea în toate spitalele din România, făcut prin Direcţia de Sănătate Publică. Concluziile pentru Brăila sunt următoarele: în corpul A, igienizarea este făcută în proporţie de 60%, iar în corpul B, doar de 30%. În corpul B mai avem şi probleme cu repararea acoperişului şi a unor burlane, care, din cauza gheţii, s-au rupt astă iarna şi plouă în interior, sunt infiltraţii. Spitalul s-a ales cu un avertisment', a declarat preşedintele Consiliului Județean Brăila, Viorel Mortu, citat de Agerpres.
Preşedintele CJ a precizat că igienizarea se referă la văruirea spaţiilor din spital, iar lucrările durează foarte mult, deoarece bolnavii trebuie mutaţi dintr-un salon în altul. "Se goleşte o cameră, se mută bolnavii în altă parte, se văruieşte, se aşteaptă să se usuce, se remobilează şi sunt aduşi bolnavii înapoi. Tot aşa, cameră cu cameră. Este un tip de domino, de aceea durează atât de mult, fiind un spital foarte mare. Până spre iunie-iulie, în ambele corpuri se vor apropia de final cu văruitul", a mai spus președintele CJ Brăila.