Înmulțirea cazurilor de îmbolnăviri creează mari probleme în unitățile sanitare.
Înmulțirea cazurilor de coronavrius a dus și la creșterea numărului de pacienți în spitalele din întreaga țară. Probleme sunt în București, aici existând riscul ca spitalele să ajungă la capacitate maximă în ceea ce privește internările. Un astfel de necaz a semnalat Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”.
„Vom ajunge la limita maximă de pacienți pe care putem să îi manageriem. „În ultimele două zile sună oameni cu teamă că nu vor găsi loc în spital. Cam asta începe să apară în întrebările pe care le pun pacienții și aparținătorii”, a afirmat managerul la Digi 24.
Beatrice Mahler a vorbit și despre uzura fizică și psihică a personalului medical și disperarea provocată de pandemia care pare că nu încetează.
„Au trecut patru luni de când îngrijim pacienții infectați cu coronavirus. Personalul medical este obosit, dar partea care este cea mai importantă și care ne doare este că acest val nu s-a terminat. Din păcate numărul de cazuri care este în creștere ne face să nu ne gândim la concedii, iar cei care pleacă în concediu pleacă cu gândul că pot oricând să fie rechemați la locul de muncă dacă numărul de cazuri va crește.”
O altă problemă semnalată de manager este legată de persoanele care nu respectă regulile de protecție. „Iar acest lucru nu este deloc confortabil, atât timp cât vedem că în jurul nostru persoane care sunt rugate să respecte regulile repetate de atâtea ori de fiecare dintre noi, nu le respectă. Colegii mei sunt obosiți, colegii mei însă sunt la spital, suntem toți acolo, suntem pentru cei care au nevoie de noi, însă cu siguranță după patru luni dreptul la a petrece câteva zile alături de familie îl vrem și noi.
Nu știu dacă acest lucru va fi posibil în următoarea perioadă pentru că numărul de cazuri este în creștere. În acest moment toate paturile din Terapie intensivă sunt ocupate. Astăzi a fost un număr foarte mare de internări și pe secție, până în acest moment sunt peste 10 cazuri de pacienți confirmați internați pe secție. Mai sunt foarte puține locuri și pe secție”, a mai precizat Beatrice Mahler.