Spitalele se pregătesc de privatizare şi de închidere

În timp ce guvernul se angajează că nu mai autorizează 150de spitale şi taie 9.300 de paturi, primăriile vor parteneriate cu privaţii în spitale.

Numărul paturilor din spitale va fi redus cu aproape 10.000 până la jumătatea anului, cel puţin 150 de spitale ineficiente nu vor mai primi autorizaţie, iar coplata nu va mai implica atât de multe categorii exceptate, potrivit proiectului scrisorii de intenţie către Fondul Monetar Internaţional.

Pe de altă parte, autorităţile locale, care de la jumătatea acestui an vor prelua o bună parte din spitalele publice, se pregătesc să implice parteneri privaţi de pe piaţă pentru a le eficientiza.

Mai puţine categorii exceptate de la coplată

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat ieri că aproximativ 7 la sută din paturile existente în spitale, adică circa 9.300, vor fi reduse până la jumătatea acestui an, iar datoriile vor fi achitate înainte ca unităţile medicale să fie preluate de autorităţile locale. „Se reduc, cu prioritate, paturile din secţiile care pot face servicii medicale în regim ambulator, ca de exemplu cele de dermatologie, oftalmologie, boli interne”, potrivit oficialilor MS.

Măsurile ce ar trebui luate în sănătate, potrivit scrisorii de intenţie către FMI, se anunţă însă mult mai drastice. Pentru a ajuta la îmbunătăţirea fluxului de venituri din sistemul de sănătate, guvernul se angajează să introducă coplata şi să reducă „drastic exceptările de la plata acestei taxe comparativ cu planul iniţial”, când pensionarii sau cei care trăiesc din ajutor social erau exceptaţi.

În plus, „nu vom mai reînnoi autorizaţiile pentru cel puţin 150 de spitale dintre cele mai ineficiente conform clasificării până la finele anului”, se arată în aceeaşi scrisoare.

Concesionări de spitale şi parteneriate public-privat

Cele mai multe spitale publice - 373 din 435 - vor trece de la 1 iulie la autorităţile locale, iar finanţarea lor va trebui acoperită şi din aceste surse, conform planurilor stipulate inclusiv în acordul cu FMI. La nivel local, există deja intenţii ca unităţile medicale să fie date în concesiune către investitori privaţi.

„Am primit deja oferte din partea unor autorităţi locale să iau în concesiune sau printr-un parteneriat public-privat unităţi spitaliceşti, după descentralizare”, declara recent proprietarul reţelei centelor medicale ELIM, Adrian Dumbravă.

Ideea nu este chiar aşa de rea, spun comentatorii. „S-ar obţine astfel bani pentru investiţiile pe care statul nu le mai poate face. Privatizarea unor părţi din spitale care sunt nesustenabile sau imposibil de acreditat e singura soluţie pentru surpavieţuirea acestora. Pasul doi ar fi să ieşim din minciună şi să se permită spitalelor să aibă tarife apropiate de realitate. Acum se fac raportări de servicii fictiv fiindcă tarifele sunt foarte mici. În plus, în acest fel se împiedică concureţa public-privat”, comenteză Sorin Paveliu, fost membru al Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.

"Privatizarea unor părţi din spitale nesustenabile sau imposibil de acreditat e singura soluţie.” SORIN PAVELIU, fost membru Comisia de sănătate, Camera Deputaţilor

Număr de paturi în spitale la 10.000 de locuitori

EXPLICAŢII DE LA OMS

„Contează ce faci cu paturile, nu câte ai”

„Nu contează atât de mult câte paturi ai în spitale, ci ce faci cu ele”, spune reprezentantul Organiziei Mondiale a Sănătăţii în România, Victor Olsavszky, despre recent anunţata decizie de a diminua cu aproape 10.000 numărul paturilor din spitalele româneşti.

„State mai performante în ceea ce priveşte sistemele de sănătate au mai puţine paturi în spitale, ceea ce înseamnă că au pus accentul mai mult pe asistenţa primară, nu pe cea spitalicească, însă sunt şi excepţii. Recomandarea din ultimii 30 de ani a OMS a fost să se pună accent pe asistenţa primară, dar nu s-a întâmplat peste tot în lume”, declară acesta.

În ceea ce priveşte descentralizarea spitalelor, şeful OMS România spune că „contează mai puţin cine e proprietarul, ci ce se întâmplă cu serviciul respectiv, dacă e bun, eficient, accesibil publicului”.