La Congresul Popularilor Europeni de la Bucureşti au participat cei mai importanţi lideri europeni ai momentului. Mega-mitingul USL de pe Stadionul Naţional a semănat cu întrunirile naziştilor, regizate de ministrul Propagandei lui Hitler
Palatul Parlamentului nu i-a mai găzduit ieri pe deputaţi şi senatori, ci pe popularii europeni, care au avut prima zi de Congres.
Cum au sosit delegaţii din 27 de ţări, măsurile de siguranţă luate de gazde au fost drastice. Accesul în clădire s-a făcut pe la o singură intrare şi ba s-a folosit liftul, ba nu. Acum se urca pe scări, acum nu. Un cameraman de la ProTV a fost practic luat pe sus pentru că filma pe unde nu ar fi avut voie, i s-a smuls ecusonul de la gât şi a fost scos afară din clădire.
La scurt timp, a apărut senatorul "protestatar" Ioan Ghişe, îmbrăcat cu un tricou pe care scria că preşedintele Traian Băsescu a fost demis de 7,4 milioane de români. Întrebat de jurnalişti cum a intrat în clădire, nefiind pe lista de invitaţi, Ghişe şi-a scos legitimaţia de senator şi a ameninţat că se va plimba cât va dori prin Parlament. Zis şi făcut. După- amiază a revenit, purtând acelaşi tricou, să o vadă pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, dar şi pe preşedintele CE, Jose Barroso şi ceilalţi oficiali europeni.
Reţeaua de internet a funcţionat şi ea din când în când. De dimineaţă s-a lăsat şi cu un leşin repetat. Unei tinere din stafful tehnic i s-a făcut rău şi a avut nevoie de îngrijiri medicale, şi nu o dată, ci de două ori.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a fost întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că USL a ales să-şi lanseze candidaţii la parlamentare în aceeaşi zi cu Congresul PPE. "Atâta îi duce capul", a spus el. Pentru că unii reporteri n-au prins această declaraţie, liderul PDL a repetat-o în faţa camerelor de luat vederi.
Sub ochii participanţilor ieşiţi pe hol la o cafea, garda de onoare a Camerei Deputaţilor vine şi se aliniază pe scările din stânga. Apoi se răzgândeşte şi, în pas militar, coboară şi se mută pe scările din dreapta. După cinci minute, se mută la loc, pe stânga. Aşa se şi cuvine, pentru că preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, îl primea, la rândul său, pe NebojÅ¡a Stefanovic, preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Serbia.
Sosirea Elenei Băsescu, îmbrăcată întrun costum mov, a dat startul unui adevărat maraton pentru reporteri şi cameramani, care au fugărit-o conştiincios în sus şi-n jos pe scări. "Fiţi atenţi la scări", le-a recomandat aceasta. Sfat întemeiat, pentru că mai întâi un operator, apoi un altul, au luat contact cu marmura scărilor din Parlament. Camerele de luat vederi au supravieţuit incidentului.
Victor Ponta este taxat de Elena Udrea pentru declaraţiile privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Premierul trebuie "să accepte că liderii europeni sunt cu Traian Băsescu", spune deputatul PDL, care poartă un costum gri. "Cred că mai degrabă s-a umflat subiectul în presă pentru că domnul Ponta a recunoscut, până la urmă, că l-a luat gura pe dinainte şi că nu este nici pe departe motiv de suspendare", mai spune Udrea.
Soseşte şi cancelarul german Angela Merkel, însoţită de fotograful oficial. Pentru că acesta s-a aşezat în faţa cameramanilor a stârnit ţipetele acestora, lucru care i-a şocat atât pe Merkel, cât şi pe ceilalţi oficiali europeni.
Isteria reporterilor şi a cameramanilor care aleargă fie după Traian Băsescu şi Angela Merkel, fie după alţi oficiali i-a uimit pe europeni. Unii dintre aceştia se uită nedumeriţi cum operatorii se împiedică de covoarele roşii de pe holuri în goana după imagini. Şeful statului şi-a cerut scuze pentru fuga jurnaliştilor.
Merkel l-a lăudat pe Băsescu
România nu doreşte o Europă cu mai multe viteze sau crearea unui club de categoria a doua în Europa, format din state care nu sunt în Zona euro, a declarat, aseară preşedintele Traian Băsescu. "Viitorul nostru constă într-o mai multă Europă şi o mai bună Europă", a spus şeful statului, subliniind că este nevoie de un Cod al Muncii la nivelul UE. ,,Statele Unite ale Europei reprezintă în opinia mea soluţia corectă pentru Europa şi pentru europeni," a adăugat şeful statului.
"Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor chiar dacă acţiunile sale nu au fost întotdeauna populare, aşadar trebuie să fim uniţi pentru viitor, pentru că o relaţie de prietenie veritabilă se cunoaşte în perioada de criză", a spus cancelarul german Angela Merkel.
- Congres PPE la Bucureşti. Traian Băsescu: Nu dorim o Europă cu mai multe viteze
- Antonescu, despre mitingul USL: E ca la cinematograf, unii pleacă, alţii vin
- Merkel: Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor
- Ponta i-a dat şi el o listă în 8 puncte lui Barroso
- Protestatarul GHIŞE la Congresul PPE: "Clădirea Parlamentului este o PRIVATĂ?!". Antonescu i s-ar fi alăturat
- Bătălia titanilor în Capitală: miting USL vs Congres PPE
- Ion Cristoiu: Lansarea USL de pe Arena Naţională, o manifestare tipic FSN-istă
- Udrea: USL a decis să ofere românilor circ pe pâine
- Cristian Preda, despre Congresul PPE şi mitingul USL: Poţi alege să fii prieten cu Merkel sau poţi să fii prieten cu Becali