Pe siteul Judecătoriei Bistrița a fost postată o decizie pronunțată pe 7 septembrie. E vorba de un proces prin care Gregorian Bivolaru a cerut eliberarea condiționată.
Cererea a fost depusă pe 16 august, dar pe același site apar înregistrate mai multe procese cu același obiect, ”cerere eliberare condiționată, petent Bivolaru C. Gregorian”. Unele au fost înregistrate pe 21 august și au termen în octombrie.
Decizia din 7 septembrie este: „În baza art. 587 Cod procedură penală admite cererea de liberare condiţionată formulată de domnul B.G., fiul lui Constantin , încarcerat în Penitenciarul Bistriţa în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicată prin SP nr. 2591/2016 a Tribunalului Bucureşti, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 7784/2016. Dispune liberarea condiţionată a petentului Bivolaru Gregorian. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.09.2017.”
Nu se știe dacă Parchetul a contestat decizia.
Gregorian Bivolaru, 64 de ani, a fost condamnat, pe 14 iunie 2013, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor în formă continuată, decizia fiind definitivă. El a fost prins, în februarie 2016, la Paris și extrădat în România.