O dată cu venirea PCR la putere, URSS a preluat rapid controlul asupra serviciilor secrete din România, la conducerea acestora fiind impuşi spioni sovietici, unii de origine rusă, scrie Liviu Pleșa în „Cadrele Securității în timpul lui Teohari Georgescu”, studiu publicat în Caietele CNSAS, nr. 1-2 din 2011, din care cităm în continuare:
La 27 aprilie 1945, Emil Bodnăraş (foto) a primit sarcina de a coordona toate serviciile de informaţii din ţară. În subsidiar, Bodnăraş s-a ocupat şi cu numirea în funcţiile cheie din aceste structuri a agenţilor sovietici şi a ofiţerilor acoperiţi ai N.K.V.D. sau I.N.U.
În subordinea lui Bodnăraş se aflau Lucian Stupineanu, apoi Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov), dar şi Alexandru Nicolschi, numiţi în perioada următoare în fruntea S.S.I., respectiv a Corpului Detectivilor.
Lucian Stupineanu a avut legături cu mişcarea comunistă în perioada interbelică, iar după revenirea în ţară s-a apropiat de Emil Bodnăraş, ajutându-l la organizarea Formaţiunilor de Luptă Patriotice.
În baza acestor servicii, ca şi a legăturilor sale cu N.K.V.D., la 12 iulie 1945 Bodnăraş l-a numit director general al S.S.I., funcţie pe care a deţinut-o până la 9 ianuarie 1947.
Peste numai un an, la 5 martie 1948, avea să fie arestat ca suspect de evaziune în Occident, fiind închis fără judecată la Penitenciarul Văcăreşti, unde a şi decedat în aprilie 1953 (F. Banu, „Un deceniu…, p. 66).
Pantelei Bodnarenko
Relevant este şi faptul că în 1948, în fruntea D.G.S.P. a fost instalat Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), recrutat ca agent al N.K.V.D. în anii ’20.
Atât Bodnăraş, cât şi Nikonov, Nicolschi sau Pintilie fuseseră anterior condamnaţi şi deţinuţi în România pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, iar Stupineanu a dezertat la sovietici pe frontul de răsărit şi a fost folosit ca translator de către N.K.V.D., cu care a şi venit în Bucureşti.
La rândul său, Emil Bodnăraş primea directive de la şeful delegaţiei sovietice din Comisia Aliată de Control ce se afla în România, Dmitri Fedîcikin (1944-1947).
Colegi de detenție cu Dej
În afara celor menţionaţi anterior, au fost încadraţi şi alţi agenţi sovietici trimişi în România în perioada interbelică. Fiind descoperiţi de Siguranţă şi arestaţi, aceştia au fost colegi de detenţie cu liderii comunişti din închisori, inclusiv cu Gheorghiu-Dej.
Pentru a oferi câteva nume, îi amintim aici pe Piotr Goncearuc şi Vania Didenko, care au fost implicaţi chiar şi în lupta pentru putere din P.C.R., având, printre altele, sarcina de a-i supraveghea pe Ştefan Foriş şi Lucreţiu Pătrăşcanu.
Lui Goncearuc i s-a încredinţat apoi conducerea structurii de Contraspionaj din S.S.I. şi apoi M.A.I., pe care a deţinut-o până în 1953. Un alt agent sovietic, Valeriu Bucicov, a fost numit în 1948 în fruntea Direcţiei a VI-a din D.G.S.P., care răspundea de paza demnitarilor, fiind plasat aşadar în imediata apropiere a lui Gheorghiu-Dej şi a liderilor comunişti români.
Din 1950, la conducerea Direcţiei Securităţii Capitalei s-a aflat col. Stancu Aurel, care urmase un curs de spionaj în U.R.S.S. şi fusese încadrat în N.K.V.D. în perioada 1942-1946.
Înlocuitor lui Nikonov în fruntea D.I.E. a fost gen.-mr. Vâlcu Vasile, care era şi ofiţer acoperit al I.N.U. Col. Iszak Adalbert, locţiitor al şefului D.I.E. din 1951, era şi el fost spion sovietic, se pare chiar ofiţer I.N.U.
De asemenea, tot spion sovietic era şi gen.-mr. Mazuru Vladimir, cel care a coordonat politica de cadre a Siguranţei şi Securităţii în perioada 1947-1952.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric