Pe fisele care trebuie completate in cadrul Programului national de analize, pentru intocmirea "riscogramei individuale" exista cateva intrebari care discrimineaza femeile, sustin reprezentantele sexului slab.
Acestea sunt nemultumite de faptul ca sunt intrebate cati parteneri intimi au avut, in vreme ce barbatii nu trebuie sa raspunda la nicio intrebare de acest gen.
La capitolul „Stil de viata”, a saptea intrebare vizeaza „sanatatea reproducerii”. In paranteza este specificat faptul ca doar femeile trebuie sa raspunda, si anume, daca si-au inceput viata sexuala inainte de a implini varsta de 16 ani si daca au avut „parteneri multipli”, respectiv mai mult de sase.
„Initial, m-a pufnit rasul...” Georgeta A., in varsta de 66 de ani, este nemultumita de intrebarile din fisa de diagnoza. „Noi, femeile, suntem tratate ca niste usuratice. Nu consider ca este corect. De ce doar noi suntem intrebate daca am avut mai multi parteneri sau boli transmise sexual, si partenerii nostri nu?”, spune femeia, fosta profesoara.
„Initial, m-a pufnit rasul cand am auzit medicul de familie intreban-du-ma daca am avut mai mult de sase parteneri sexuali. Nu inteleg pe cine intereseaza asa ceva. Tare as vrea sa stiu ce femeie recunoaste ca s-a culcat in viata ei cu mai mult de sase barbati”, ne-a declarat Maria C., 30 de ani, secretara.
Femeile cu parteneri multi dezvolta cancer de col uterin Medicii de familie nu considera discriminatoriu chestionarul pe care il aplica pacientilor, chiar daca intrebarile despre sex se adreseaza numai femeilor. „Intrebarile urmaresc numai sa depisteze riscul de a dezvolta cancer de col uterin, o afectiune pe care doar femeile o pot face, in urma infectiei cu virusul Papilloma”, afirma medicul Calin Ciubotaru. Specialistul spune ca si barbatii pot fi purtatori ai acestui virus, dar nu se imbolnavesc.
In cazul lor, prezenta virusului in organsim se manifesta doar pe piele, prin aparitia unor negi. „La femei, riscul de a dezvolta cancer de col creste daca numarul partenerilor este mai mare de sase, lucru constatat statistic”, precizeaza dr. Ciubotaru. 1.800 de romance sunt ucise anual de cancerul de col uterin.
Spre deosebire de barbati, femeile care isi incep viata sexuala mai devreme de 16 ani se pot imbolnavi de cancer genital. Medicii de familie sustin ca este dificil sa obtina un raspuns sincer de la pacienti la intrebarile intime. „Ca sa poti sa bifezi un raspuns, trebuie sa glumesti”, sugereaza dr. Lupu.
Cele mai mari retineri le au pacientii din mediul rural. „Incerc sa folosesc un limbaj apropiat lor, dar de cele mai multe ori am impresia ca obtin raspunsuri nesincere”, spune medicul Dana Pitis, din Seaca, Teleorman.
TOTUL DESPRE SEX
Conteaza numarul partenerilor
Desi chestionarul nu clarifica daca este vorba despre sase parteneri de-a lungul vietii, in ultimul an sau intr-o seara, medicii afirma ca isi lamuresc pacientii, atunci cand sunt pusi sa explice ce inseamna „parteneri multipli”.
„Este vorba despre sase parteneri de la debutul vietii sexuale si pana la momentul consultului. Important este numarul lor. Cu cat sunt mai multi, cu atat creste riscul de a lua un virus”, spune medicul Calin Ciubotaru. Medicul ginecolog Cezara Bucur aminteste insa ca numarul partenerilor nu are nicio importanta atat timp cat exista protectie cu prezervativ. Chestionarul a fost adaptat dupa ghiduri internationale.
Ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, precizeaza ca s-a facut o traducere din franceza, iar intrebarile nu au rolul de a discrimina, ci de a preveni aparitia cancerului de col uterin, o afectiune cu o rata a mortalitatii de 6,3 ori mai mare decat media tarilor UE.
Riscograma este o aplicatie care listeaza afectiunile de care ar putea suferi un pacient in viitor. „Daca o femeie a avut mai mult de sase parteneri sexuali si acestia au avut la randul lor alte sase partenere, riscul de a contracta un virus Papilloma este mare”, explica ginecologul Erghin Hagi Calil.