Zilele trecute, Senatul a aprobat un proiect de lege care prevede posibilitatea ca un client al unei bănci să poată rambusa creditul luat în valută la cursul de schimb din ziua care i-a fost acordat împrumutul.
Cum românii au suferit ani la rândul de pe urma creșterii ratelor bancare, ca urmare a faptului că atât euro, cât și francul elvețian, s-au apeciat foarte mult față de lei, acest proiect, care mai trebuie să treacă de Camera Deputaților, cameră decizională în Parlament, le dă noi speranțe. Să luăm exemplul unui credit luat în franci elvețieni, în 2008, când cotația leu/franc era de 1,8 lei. Dacă legea ar intra în vigoare, atunci clientul ar putea să câștige în instanță posibilitatea de a rambursa rata bancară nu raportat la cursul de acum, de 3,4 lei, ci a celui din 2008, de două ori mai mic.
Bineînțeles, implicațiile acestei prevederi legale pentru clienții care au credite în valută sunt majore, în condițiile în care un client ar înapoia lunar sume de două ori mai mici, pentru exemplul dat. Un precedent există în Uniunea Europeană, unde un cetățean ungur a obținut înghețarea cursului de schimb. Până când apare o legislație la nivel național, debitorii români s-ar putea prevala de directiva europeană pentru a obține câștig de cauză, spun avocații.
Cazul Kasler
Celebrul precedent, în care un client din Ungaria a câștigat înghețarea cursului de schimb la nivelul din ziua acordării creditului, este cazul Kasler, după numele titularului de credit, Arpad Kasler. Asemeni cazului Kasler sunt însă doar anumite credite acordate la noi, atrage atenția avocatul Viorel Dinu, de la firma de avocatură Bondoc și Asociații, pe site-ul avocatnet. ro.
Astfel, în perioada pre-criză, o mulțime de bănci din România au acordat credite în valută, pe hârtie, deoarece ceea ce au primit clienții în cont a fost de fapt contravaloarea în lei a acelor credite. Și în cazul Kasler, deși creditul fusese acordat în franci elvețieni, clientul primise de fapt de la bancă forinți maghiari. Mirela D. este unul din clienții care, deși a luat un credit în franci elvețieni de la o bancă comercială, în 2008, nu a văzut niciodată valuta la față. „Banca mi-a dat de fapt lei. În schimb, acum, când plătesc rata la bancă, trebuie să achit contravaloarea raportat la nivelul de acum al francului. Dacă, în 2008, 200 de franci însemnau 360 de lei, acum au devenit 680 de lei. Ca mine sunt mii de alți clienți”, ne-a declarat Mirela. Acestui tip de credite se aplică directiva pe baza căreia a câștigat și Arpad Kasler, este de părere avocatul Viorel Dinu, de la Bondoc și Asociații. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis în acest caz că există nicio dovadă că banca s-ar fi împrumutat în franci elvețieni pentru a acorda creditul lui Arpad Kasler. Prin urmare, acei clienți români care au primit în loc de franci elvețieni, lei de la bancă, pot avea câștig de cauză în fața băncii. Avocatul Gheorghe Piperea a declarat pentru EVZ că împrumuturile în franci sunt de regulă în această situație. Majoritatea clienților cu credite în franci din România au primit de la bănci lei sau euro, acestea fiind monede cu care se poate tranzacționa pe piața locală, ceea ce nu este cazul francului.
Ce spune proiectul de lege
Proiectul care a trecut de Senat, și care ar permite înghețarea cursului de schimb la nivelul din ziua acordării creditului ar oferi românilor o bază legală națională la care ar putea apela în lupta cu băncile. Avocatul Gheorghe Piperea spune că există nouă inconveniente majore ale proiectului. Pe de o parte, revenirea la cursul inițial de schimb s-ar putea face doar dacă e vorba de o rambursare anticipată integrală a creditului. Pe de altă parte, potrivit proiectului, clientul nu primește înapoi ceea ce s-a încasat până acum din majorarea de curs de schimb (diferența dintre cursul la data acordării și cel din zilele în care s-a făcut plata ratelor).
Predecent național respins
În schimb, dacă un client a luat un credit în franci elvețieni, iar banca i-a oferit banii în această valută, atunci prevederile directivei pe baza căreia s-a câștigat în cazul Kasler sunt greu de aplicat, susține avocatul de la Bondoc și Asociații. Altfel spus, în aceste situații, cursul nu ar putea reveni la nivelul din ziua acordării creditului. Banca va invoca faptul că, pentru a acorda acești bani, a luat la rândul său credit, pe care acum trebuie să îl restituie. Cum și instituția de credit trebuie să înapoieze acel împrumut vechi la cursul actual, clientul va trebui să facă același lucru. Cu toate acestea, zilele trecute a fost ultramediatizat, prin intermediul contului de Facebook al avocatului Gheorghe Piperea, un caz în care un client al Volksbank, cu credit în franci elvețieni, ar fi câștigat în instanță, la Galați, ca banca să înghețe cursul la nivelul din ziua acordării. Volksbank a atacat însă decizia, iar aceasta a fost anulată, ne-au declarat reprezentanții băncii. Zilele acestea are loc un nou termen de judecată.