Vaccinul împotriva bolii Parkinson poartă numele de PD01A şi a intrat în prima fază a studiului clinic, urmând să fie testat în clinica vieneză privată Confraternität, pe 32 de pacienţi. Fiecare dintre aceştia va fi testat timp de 12 luni. Studiul se va încheia la sfârşitul anului 2013.
Vaccinul are ca scop distrugerea proteinei alpha-synucleina, care are un rol-cheie în declanşarea şi evoluţia bolii Parkinson. Vaccinul ajută sistemul imunitar la producţia de anticorpi necesari distrugerii acestei proteine. În plus, vaccinul oferă în premieră un tratament ce se concentrează asupra cauzelor bolii Parkinson şi nu numai asupra ameliorării simptomelor.
"Prin acest vaccin se foloseşte în premieră imunoterapia în tratamentul bolii Parkinson", a afirmat şi Walter Schmidt, preşedintele societăţii.
Studiul beneficiază de sprijinul financiar al fundaţiei actorului american Michael J.Fox, care a donat suma de 1, 5 milioane de dolari.
Affiris este o societate specializată în crearea şi dezvoltare de vaccinuri şi lucrează şi la elaborarea de vaccinuri împotriva Alzheimer şi aterosclerozei. Potrivit statisticilor, sunt aproape şase milioane de bolnavi de Parkinson în lume.