Speranta pentru copiii cu leucemie

Descoperire. Studierea unor surori gemene britanice, una bolnava de leucemie infantila, alta sanatoasa, a permis identificarea celulelor precanceroase care provoaca leucemie.

Ambele surori prezentau celule „preleucemice”, continand o gena mutanta in maduva osoasa, dar numai una dintre ele a dezvoltat leucemie pana in prezent. Motivul pentru care doar una dintre fetite a dezvoltat leucemie este ca e nevoie de o a doua mutatie pentru ca boala sa apara. Aceasta a doua mutatie genetica pare a fi prima care permite celulelor preleucemice sa supravietuiasca si sa se reproduca pentru a dezvolta tumori canceroase.

Rezultatele studiului publicat in „Science” deschid noi posibilitati de concepere a unor tratamente destinate fazei incipiente a bolii, avand ca tinta aceste populatii de celule precanceroase. Cercetatorii cred ca 1% din populatie se naste cu celule preleucemice. Din acest procent doar 1% sufera cea de-a doua mutatie care conduce la aparitia cancerului.