În absența unei explicații credibile privind demisia șefului SIE se speculează că ar putea fi implicat într-un dosar penal.
Ultimele luni din cel de-al doilea mandat al lui Mihai Răzvan Ungureanu la șefia SIE au fost marcate de mai multe scandaluri. A avut dispute cu președintele Klaus Iohannis, Laura Codruța Kovesi sau cu Daniel Horodniceanu, șeful DIICOT. Un alt scandal care i-a marcat mandatul a fost - și rămâne – lipsa aparentă de implicare în eliberarea românului răpit exact acum 542 de zile în Burkina Faso.
Se pare, însă, că sunt și câteva lucruri din trecut care îl bântuie, verificări demarate după dezvăluirea cheltuielilor din timpul cât a fost premier, vizita lui Tony Blair la București, consumată în aceeași perioadă.
Pe lângă explicațiile oficiale privind starea sa de sănătate, tot mai multe surse vorbesc și de o posibilă anchetă penală în care ar putea apărea în curând numele lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Este normal să apară speculații dacă un director de serviciu secret cade la pat și își trimite demisia prin mesager, cu o zi înainte de ședința CSAT convocată de Iohannis, fără a anunța public ordinea de zi. Urma să propună CSAT demararea procedurii de demitere a directorului SIE?
Blair. Tony Blair
Prin implicarea deputaților Victor Ponta și Sebastian Ghiță, problema vizitei lui Tony Blair la București e de mare actualitate. După cum știți, DNA Ploiești consideră că evenimentul petrecut în martie 2012 este motiv de dosar penal, Ponta fiind acuzat că a avut beneficii electorale de pe urma acelei vizite.
Imediat după ce fostul premier a fost pus sub învinuire, lumea și-a amintit că Tony Blair a mai avut o întâlnire importantă la București, cu primul-ministru de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu.
Momentul era de cotitură în cariera politică nu numai pentru Ponta, dar și pentru Ungureanu. Fusese ales premier în februarie 2012 și speculațiile și așteptările de la cariera sa erau mari. Se vorbea chiar că ar putea deține Palatul Victoria până la alegerile prezidențiale din 2014 – indiferent de rezultatul celor parlamentare din 2012 - și era prezentat ca un posibil candidat pentru Palatul Cotroceni.
Pe 26 martie, Blair și Ungureanu au avut o lungă discuție, intens mediatizată.
Apare speculația, normală fiind vorba de o demisie nediscutată nici măcar cu șeful CSAT, dacă nu cumva ”girul” dat de o personalitate politică de importanță mondială e considerat beneficiu pentru un premier la început de drum?
Kazahii
În martie 2012, când a venit în România, Blair era consultant pentru președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev. România se afla într-o importantă negociere cu Kaz Munai Gaz. Firma care cumpărase Rompetrol, pentru recuperarea creanțelor. Până pe 27 martie 2012 – la o zi după întâlnirea Blair-Ungureanu – echipa de negociere era coordonată de ministerul de Interne, speculându-se că e vorba de o coordonare a DIPI.
Pe 27 martie, Guvernul MRU desemnează o nouă echipă de negociatori, sub conducerea Ministerului Afacerilor Externe, numindu-l șef pe ambasadorul Mihnea Constantinescu.
Mai departe, istoria e cunoscută, kazahii au obținut ștergerea datoriilor, dar abia în mandatul lui Victor Ponta.
Kaz Munai Gaz face obiectul unei anchete la DIICOT. E un amănunt important.
Black Cube
Mihai Răzvan Ungureanu a avut un conflict cu DIICOT, la începutul acestei veri, când șeful structurii antimafia, Daniel Horodniceanu s-a plâns că nu are ajutorul SIE în instrumentarea afacerii Black Cube.
Mulți au înțeles atunci că nu e vorba numai de un ajutor instituțional, ci de faptul că MRU nu se implică personal, fiind cunoscute relațiile foarte bune pe care le are în Israel și, normal, cu Mossad.
Conflictul cu DIICOT a rămas oarecum neclar, mai ales că a fost simultan cu o dispută cu Laura Codruța Kovesi, mediată de președintele Iohannis.
Cert este că la puțin timp DIICOT a anunțat că poate trimite procurori în Marea Britanie și Israel, unde se află sediile Black Cube.
La sfârșitul lui august, se strânseseră destule date pentru a se opera o nouă arestare (rezervistul SRI Daniel Dragomir) și din cererea de arestare rezulta că se obținuseră informații și de la Dan Zorella, fost ofițer Mossad, actual director Black Cube.
Scandalul din vară a alimentat speculațiile, multe surse reamintind o declarație bizară a șefilor firmei israeliene, care spuneau, în primăvară, că au acționat cu acordul unei înalte oficialități din România.
Cheltuielile de protocol, verificate?
Una dintre problemele din trecutul nu prea îndepărtat al fostului premier o reprezintă un raport al RAPPS privind cheltuielile de protocol făcute în perioada în care MRU a condus Palatul Victoria.
Poate vă amintiți că, în plină campanie pentru parlamentarele din 2012, au apărut în presă mai multe informații despre sume exorbitante – se vorbea de 10 milioane de lei tocate în câteva luni – pe băuturi de lux, delicatese de tot felul sau trabucuri fine.
Acum, când MRU și-a dat demisia de la comanda SIE, se vorbește că rapoartele de atunci sunt verificate de procurori, dar, normal, nimeni nu confirmă oficial o verificare în curs.
Atunci când au apărut informațiile, MRU a spus că nu el dispunea acele cheltuieli, ci conducerea RAPPS. Conducerea din acea perioadă este acum cercetată în vreo două dosare, unii dintre ei făcând mai multe denunțuri.
Un român răpit acum 542 de zile
În ziua ședinței CSAT convocată de președinte se împlinesc 542 de zile de când românul Iulian Gherguț a fost răpit în Burkina Faso. De mai bine de un an – mai exact din 29 august 2015, când s-a trimis o înregistrare cu ostaticul – nu se mai știe nimic de soarta agentului de pază.
De mai multe ori în cursul mandatului, autoritățile din România au fost acuzate că nu se implică în încercarea de a-l elibera. Încă de luni dimineață, înainte de anunțul demisiei lui MRU apăruse zvonul că vor fi făcute publice noi informații despre acest caz, dispărut de mult din primplanul știrilor.