Spectacol pe Mestalla. Valencia - Real 3-6

Real Madrid a învins astăzi în deplasare, scor 6-3, echipa CF Valencia, într-o partidă din etapa a 33-a a Primerei Division, campionatul de fotbal al Spaniei.

Stadionul "Mestalla" din Valencia a devenit talisman pentru echipa antrenată de portughezul Jose Mourinho. La trei zile după ce s-a impus în finala Cupei Spaniei în faţa Barcelonei, Real Madrid a făcut spectacol cu Valencia, scor 3-6.

Eroul "galacticilor" a fost argentinianul Higuain care a reuşit un hatrick (31, 42, 53). Celelalte goluri ale oaspeţilor au fost marcate de Benzema (23) şi Kaka (39, 62), în timp ce pentru gazde au redus din proporţiile scorului Soldado (60), Jonas (81) şi Alba (85).

Într-o declaraţie făcută săptămâna aceasta, Jose Mourinho recunoştea că avantajul Barcelonei va fi greu de redus, dar şi-a îndemnat jucătorii să îşi respecte adversarii şi să dispute cu maximă seriozitate restul partidelor din campionat.

Primera Division

Valencia CF - Real Madrid 3-6 Soldado (60), Jonas (81), Alba (85) / Higuain (31, 42, 53), Benzema (23), Kaka (39, 62) Tot ieri, FC Barcelona a învins ieri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, Osasuna. Golurile au fost marcate de Villa (24) şi Messi (87).