Spectacol pe două roţi la Hunedoara. Jumătate dintre participanţi au venit din străinătate

Cea de-a treia ediţie a competiţiei Enduro – Panorama ia sfârşit astăzi la Hunedoara. Organizată de Clubul “Haita" din Deva, întrecerea este una dintre cele mai dificile din ţară şi chiar de pe continent, conform unora dintre participanţi, dar şi una dintre cele mai frumoase. Peste 180 de endurişti, dintre care aproape jumătate veniţi din străinătate, s-au înscris la start.

Prologul întrecerii a avut loc în fosta carieră minieră de la Ghelari şi avea să arate doar o mică parte dintre greutăţile care i-au aşteptat sâmbătă şi duminică pe endurişti. Un traseu de 5 kilometri a presupus porţiuni cu obstacole artificiale, coborâri abrupte şi urcări foarte grele. Ca meniul să fie complet, undeva aproape de capătul căldării săpată artifical, pe vremuri, de mineri, într-o porţiune acum împădurită, un “vălău" lung de zeci de metri a provocat un adevărat “ambuteiaj", zeci de motociclişti fiind nevoiţi să ceară ajutorul colegilor sau organizatorilor ca să poată ieşi, într-un final, din viroaga lungă şi plină de noroi. Odată ieşiţi din acel loc, enduriştii se aşteptau la un final ceva mai uşor. Nu a fost deloc aşa. Ultima urcare avea câteva praguri greu de trecut. Mulţi s-au dat peste cap, puţini au reuşit să treacă fără probleme şi destui au început să injure când au văzut cât mai au de urcat şi pe ce traseu.

Zeci de kilometri prin sălbăticie Ziua de sâmbătă i-a aşteptat pe motociclişti cu aproximativ de 100 de kilometri de traseu prin sălbăticie şi 12 probe speciale, cu urcări draconice pe stânci, pe iarbă sau prin pădure, în zona Hăşdău - Dăbâca. Duminică traseul a fost mai scurt, de 55 de kilometri, dar la fel de spectaculos, pentru că a inclus o apropiere de Hunedoara. Enduriştii au coborât până la Zlaşti, au intrat dinspre Hunedoara în tunelul fostei linii de mocăniţă lung de peste 700 de metri, au urcat pe Valea Runcului iar de aici au fost nevoiţi să se caţere pe stânci mai bine de 300 de metri. Frumuseţea locurilor, combinată cu dificultatea traseului l-a făcut şi pe Dani Oţil, vedeta Antenei 1, să revină pentru a treia oară la Enduro Panorama. “Cea mai grea competiţie de enduro din Europa este Red Bull Romaniacs (organizat la Sibiu – n.red.). Se zice deja că întrecerea de aici este un Red Bull Romaniacs mai mic, de doar două zile (întrecerea de la Sibiu durează cinci zile – n.red.). De obicei, competiţia asta ne rupe mâinile, iar sâmbăta seara nu mai avem chef de programul organizatorilor. Aş vrea să nu plouă, pentru că am vrea să stăm şi noi mai mult cu prietenii sâmbătă seara", spunea Oţil, imediat după prologul de vineri. Dorinţa i-a fost îndeplinită doar pe jumătate. Sâmbătă după-amiază a început ploaia, iar chinurile enduriştilor s-au accentuat.

Participant din Austria: "Noi nu avem la dispoziţie spaţii aşa de largi şi deschise pentru întreceri"

Aproape jumătate dintre cei 180 de competitori de la Enduro Panorama 2011 provin din străinătate. Cei mai mulţi au venit din Ungaria, dar nu au lipsit împătimiţi ai disciplinei din Austria, Suedia, Franţa, Italia, Polonia şi Germania. Lucrul care-i atrage cel mai mult la întrecerile din România este faptul că traseele parcurg arii vaste, pe când în ţările lor, de regulă, întrecerile de enduro, se derulează pe circuite închise, iar un tur de circuit nu depăşeşte 3-4 kilometri. Acesta este şi motivul pentru care austriacul Phillip Gudenus (49 de ani) vine în România la întreceri enduro de 20 de ani încoace. “Este mult mai frumos aici decât în Austria când vine vorba de enduro. Noi nu avem la dispoziţie spaţii aşa de largi şi deschise pentru întreceri. Este mult mai mult spaţiu aici şi este şi într-un cadru natural superb. Locul e minunat. E prima oară când vin la cursa asta şi constat că e aşa cum am auzit de la prieteni, adică minunat", adaugă austriacul. Un alt nou-venit la Enduro – Panorama este fostul atacant al Stelei, Cristi Ciocoiu, cel care s-a apucat de enduro cu patru-cinci ani în urmă: “Nu aş putea face o comparaţie între fotbal şi enduro. Mi-e imposibil să spun unde e mai greu: în careu, pe terenul de fotbal, sau în traseu la enduro, pentru că sunt două sporturi total diferite", mărturiseşte fostul atacant din Ghencea.

Trasee noi în fiecare an

Anul trecut, Enduro – Panorama Ghelari a fost desemnată de Federaţia Română de Motociclism drept cea mai bine organizată competiţie, deşi se afla la doar ce-a de-a doua ediţie. Anul acesta organizatorii au dorit să iasă la fel de bine. Şi-au făcut deja un obicei de a schimba întregul traseu şi fiecare probă specială. “Anul ăsta, la clasa A (cea rezervată sportivilor experimentaţi – n.red.) traseul şi specialele sunt un pic mai grele decât anul trecut. La clasa hobby, sunt cam la fel ca-n 2010. Schimbăm traseul şi specialele, şi asta le place cel mai mult celor care vin la competiţia noastră. Tot aici o vom organiza şi-n 2012, pentru că oamenii sunt deosebiţi şi zona merită promovată. Este una cu totul specială şi pentru turistul simplu, nu numai pentru amatorii de enduro", declară Paul Grecu, liderul Clubului “Haita" Deva, organizatorul micului “Red Bull Romaniacs" derulat în judeţul Hunedoara.