La Spitalul județean de urgență din Satu Mare ar fi nevoie de 20 de medici, în timp ce la Institutul Oncologic din Iași dacă mai pleacă unul singur, riscă să se învhidă instituția.
De ani buni, în spitalele românești este o criză crâncenă de medici. parte din cauză că aceia care au putut au luat calea străinătății, parte din cauză că posturile din sănătate au fost blocate.
Potrivit șefului Colegiului Medicilor România, prof. Vasile Astărăstaoe, anual, în sistemul sanitar intră 3.000 de medici și ies 3.500, hemoragia de cadre medicale riscând să trasnforme spitalele în muzee.
Astăzi, conducerile spitalelor din Satu Mare s-au plâns prefecturlui că nu au cadre medicale spcializate și că medicii care au rămas în sistem sun obosiți și nu-și pot lua concediile legale.
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), Paula Mare, a declarat că este un deficit de cel puţin 20 de medici, afectate fiind secţii precum terapie intensivă, pneumologie, chirurgie cardiovasculară: "Am avea nevoie de măcar 20 de cadre cu studii superioare ca să acopere de ce avem mare nevoie acum, liniile de gardă şi ce dorim să acoperim. Sunt medici care fac şase-şapte gărzi, sunt specialităţi cu un singur medic. A fost o situaţie când am avut un copil de 10 ani în stop cardio-respirator şi un adult în acelaşi timp".
Și la Carei e nevoie de angajări noi. Potrivit Elisabetei Raț, managerul spitalului, cu 10 medici s-ar acoperi necesarul pe ginecologie, boli cardiovasculare, gastroenterologie, neurologie, anestezie, însă medicii nu doresc să ocupe aceste locuri, în 2014 având loc două concursuri la care nu s-a prezentat nimeni.
De asemenea, managerul Spitalului din Negreşti Oaş, Diana Mitruţ, a afirmat că se confruntă cu lipsă de specialişti pe domeniile neurologie, radiologie, ginecologie, oftalmologie, unde este câte un singur medic, motiv pentru care se fac ture suplimentare şi nu se pot lua concediile cuvenite.
La Institutul Oncologic din Iași mai funcționau doi medici, în condițiile în care numărul bolnavilor este în creșetere, iar centrul medical din capitala Moldovei este unul dintre cele mai solicitate din țară.