Un tribunal din Madrid l-a condamnat la doi ani de închisoare pe un cetățean spaniol pentru că a acceptat mii de euro sub formă de donaţii. El a pretins că avea 2.000 de tumori.
Spaniolul care pretindea că are 2.000 de tumori a fost condamnat. Supranumit „omul cu 2.000 de tumori", bărbatul a primit 264.780 de euro.
Viața sa nu a fost niciodată în pericol
Inculpatul, care suferă de sindromul Cowden, o boală ereditară rară ce poate provoca tumori necanceroase, cu care a fost diagnosticat în 2009, a recunoscut acuzaţiile.
Bărbatul a susţinut începând din 2010 că ar mai avea câteva luni de trăit şi a apărut la numeroase evenimente publice, la televiziune şi online. Acuzarea a susținut că „profitând de boala sa", Paco Sanz a întocmit „un plan pentru obţinerea de finanţări ilicite între 2010 şi februarie 2017” .
Gală caritabilă organizată de vedete
Acesta a înfiinţat un site de internet, o asociaţie omonimă, şi a avut parte chiar şi de o gală caritabilă organizată de vedete pentru strângerea de fonduri în beneficiul său. El a fost, de asemenea, subiectul unei cărţi.
Vedetele au donat bani după ce spaniolul a pretins că are nevoie urgentă de ajutor financiar pentru deplasarea în Statele Unite. El pretindea că acolo poate beneficia de tratamentul care nu îi este oferit în Spania.
De fapt, el a fost tratat gratuit la un spital din apropierea casei sale din Valencia, iar viaţa sa nu au fost niciodată în pericol, relatează Agerpres.
Viață de nabab pe banii credulilor
Bărbatul s-a deplasat în SUA de mai multe ori, însă a beneficiat o singură dată de tratament. El călătorit acolo odată cu un vas de croazieră. Restul donaţiilor le-a cheltuit pentru achiziţia de bunuri de lux.
Bărbatul a fost arestat în 2017 împreună cu iubita sa, care a fost acuzată că a fost implicată în fraudă. Ea a crezut că iubitul ei este bolnav în faza terminală şi l-a ajutat cu bună credinţă, potrivit avocatului ei.
Paco Sanz a pledat vinovat şi a negociat un acord cu tribunalul. Astfel, a fost condamnat la doi ani deînchisoare (faţă de şase solicitaţi iniţial de acuzare). Partenera sa, complice, a fost condamnată la un an şi nouă luni de închisoare.
Legislaţia spaniolă permite însă suspendarea în cazul pedepselor mai mici de doi ani, în anumite condiţii.
Procesul va continua timp de trei zile pentru stabilirea aspectului civil al cazului şi a valorii daunelor şi dobânzilor.