Spectatorii concursului Miss Universe 2018 din Spania au fost martori la o premieră pentru acest concurs. Pentru prima oară, un model transsexual a câștigat probele și va reprezenta țara la competiția mondială de anul acesta.
Este vorba despre Angela Ponce, în vârstă de 25 de ani, originară din Sevilla, Spania.
Angela Ponce, femeia trans care a câștigat concursul din Spania. Sursa FOTO: BEMISS
„Sunt foarte fericită şi recunoscătoare că ţara mea devine un model de toleranţă. Mă voi asigura că voi transmite acest mesaj mai departe, vreau ca oamenii să se respecte, să se iubească pe sine şi pe ceilalţi, să se accepte aşa cum sunt”, a spus Ponce, după ce a fost încoronată drept câștigătoarea concursului din Spania.
Întreaga ceremonie a fost în afara protocolului, deoarece emoțiile au năpădit-o pe câștigătoare, iar celelalte concurente s-au înghesuit imediat să o felicite. În mod normal, momentul festiv apare doar după ce precedenta câștigătoare, în acest caz Sofia del Prado, o încoronează pe succesoara sa la competiția mondială, conform ABC.es.
Femeia, originară dintr-un sat din apropiere de Sevilla, nu este la prima sa participare în concursuri de frumusețe, după ce, în 2015, a luat acasă coroana de Miss Cadiz.