Un spaniol de 26 de ani a șocat o lume întreagă. Anchetatorii au fost șocați în momentul în care au descoperit teribila Crimă. Tânărul și-a tranșat mama în vârstă de 66 de ani în peste 1.000 de bucăți, le-a pus în caserole și le-a mâncat împreună cu câinele lui, în apartamentul din Madrid în care locuia, scrie Daily Mail.
Ba mai mult, bărbatul care susține că este canibal, a recunoscut că a împărtășit părți din corpul mamei sale cu câinele său de companie. Alberto Sanchez Gomez a mărturisit totul, atunci când polițiștii au descins în apartamentul său din Madrid, dup ce femeia a fost dată dispărută.
Polițiștii au găsit părți din corpul femeii în șase caserole mari, în frigiderul din apartament. Polițiștii au constatat că lipsesc organele interne ale femeii și că intestinele acesteia au fost aruncate la gunoi împreună cu resturile menajere. Tânărul urmează să fie inculpat de uciderea mamei sale, deși polițiștii nu au anunțat încă în ce fel a omorât-o și nici când a comis crima. Totuși, oamenii legii bănuiesc că femeia a fost ucisă în urmă cu o lună.