O cursă low cost a companiei Blue Air, care zbura pe ruta București – Antalya, s-a întors pe aeroportul Henri Coandă din Capitală din cauza unei semnalizări la bordul aeronavei, spun reprezentanții firmei.
"Un zbor charter care pleca spre Antalya a avut o semnalizare la bord şi conform procedurilor este obligatoriu să se întoarcă şi să verifice. Pasagerii au fost îmbarcaţi într-o altă aeronavă care va decola în cel mai scurt timp", au precizat sursele citate, arată Agerpres.
Conform site-ului Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, ora de decolare a cursei Blue Air 0B9361 către Antalya era 16,45.