Un tânăr șofer care a dat șpagă unui polițist a fost reținut, alături de prietenul său care l-a îndemnat să apeleze la această metodă pentru a scăpa de o amendă și de suspendarea permisului de conducere. Agentul de la Rutieră a sesizat DGA, iar ofițerii anticorupție i-au prins pe cei doi în flagrant.
Un tânăr de 21 de ani și vecinul său, de 42 de ani, au ajuns în arest după ce au încercat să mituiască un polițist. Pentru că nu a vrut să rămână fără permis de conducere, șoferul de 21 de ani, sfătuit de prietenul său, l-a căutat, la sediul Brigăzii Rutiere, pe agentul care se ocupa de cazul său și i-a oferit 300 de euro ca să treacă cu vederea unele contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru a nu-i reține permisul de conducere.
Așa cum reiese dintr-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție, „în ziua de 5 martie, un agent de poliţie din cadrul DGPMB - Brigada Rutieră a formulat un denunţ la sediul DGA din care rezulta faptul că două persoane, una dintre acestea implicată în luna octombrie 2018 într-un accident rutier, i-au oferit, cu titlu de mită, suma de 300 euro, pentru a nu dispune măsurile legale în cauză”.
Ca urmare a unei acţiuni de prindere în flagrant, realizată împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) - Serviciul Anchete, cei doi au fost reținuți, pentru 24 de ore, de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Ofițerii DGA au beneficiat de sprijinul Serviciului Operaţii şi Serviciului Tehnic din cadrul - Structura Centrală