TÂRGU-JIU. Fostul director al CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, a recunoscut ieri că, în vara lui 2008, a încheiat un contract cu o firmă subsidiară companiei Control Components Inc. (CCI), al cărei fost director, Richard Morlok, este cercetat pentru dare de mită.
„Am semnat un contract prin care am achiziţionat contoare de păcură de la societatea BTG, în valoare de câteva zeci de mii de euro. Ştiu că această firmă a fost achiziţionată de CCI”, a afirmat Laurenţiu Ciurel. Până acum, conducerea CE Rovinari a negat orice legătură cu firma CCI şi că ar exista un contract direct cu firma americană.