S&P a coborât ratingul Greciei

Agenţia de rating Standard& Poor's a scăzut ratingul suveran al Greciei de la B la BB-, luând în calcul că ţara ar putea avea nevoie de restructurarea datoriilor, potrivit Reuters.

"În opinia noastră, există un risc crescut ca Grecia să aibă nevoie de restructurarea datoriei comerciale", scrie într-un comunicat al S&P, în care se menţionează că sunt posibile şi alte scăderi de rating în viitor, scrie Reuters.

Potrivit comunicatului, ţările din zona euro ar dori ca investitorii privaţi în datoria Greciei să accepte extinderea maturităţii bondurilor greceşti, în condiţiile în care guvernele iau în calcul înlesnirea condiţiilor ajutorului financiar acordat Greciei, prin care ţara a scăpat anul trecut de la faliment.

Acţiunile de pe bursele europene şi-au continuat scăderea luni după anunţul că S&P a scăzut ratingul Greciei sub cel al Belarus şi Senegal.