Cu puțin timp înainte ca partenera sa să plece de la guvernare, soțul Ioanei Mihăilă, Marius Călin Mihăilă, a reușit să se angajeze la Spitalul Municipal Oradea, după mai multe încercări eșuate.
Soțul ministrului Ioana Mihăilă, Marius Călin Mihăilă, s-a angajat, joi, după mai multe încercări eșuate, din postura de singur candidat, la Spitalul Municipal din Oradea, ca medic radiolog, potrivit surselor Bihor News. Concursul în urma căruia Marius Călin Mihăilă s-a desfășurat cu toate probele organizate într-o singură zi.
Soțul Ioanei Mihăilă, singur candidat, s-a angajat la Spitalul Municipal Oradea
Soțul Ioanei Mihăilă ar mai fi încercat să se angajeze la Spitalul Municipal Oradea de alte cinci ori, însă nu se știe „dacă tot singur”. Cert este că a picat la concurs. Nu și de data aceasta.
„Vă mai amintiți declarația de avere a doamnei ministru al Sănătății? Doamna Mihăilă, desigur, de la USR, cea care lucra în privat dar se plătea, la propria clinică, cu salariul minim pe economie ca nu cumva să dea, ca fraierii, prea mult la Stat. Ei bine, se pare că sejurul doamnei la minister i-a schimbat cumva, percepția, măcar la nivel de familie, în sensul că, de dreapta fiind și cu mediul privat și cu de toate, și-a dat seama că tot la STAT e mai bine”, notează jurnaliștii sursei citate.
Soțul Ioanei Mihăilă, Marius Mihăilă, a avut dividende de peste 382.000 de lei de la clinica Osteoprotect, în anul 2020, potrivit declarației de avere. Documentul arată un venit de 142.000 de lei de la Dermalite și 403.000 de lei de la Osteoprotect. În anul 2019, Ioana Mihăilă a avut dividende de 137.000 de lei de la clinica Dermalite.
Miniștrii USR PLUS și-au anunțat demisia, luni, 6 septembrie, la ora 19.00. Este vorba despre cinci reprezentanți, printre care și Ioana Mihăilă de la Ministerul Sănătății. Anunțul a fost făcut de Dan Barna, care a precizat că „Ioana Mihăilă a anunțat transparentizarea tuturor contractelor de achiziții din Ministerul Sănătății și a semnat ordinul prin care vaccinare devine gratuită până în 18 ani, până acum fiind până la 14 ani, iar părinții trebuiau să plătească 400 de euro atunci când îi aveau”.